Suprafata cultivata ecologic in anul agricol 2008 a crescut cu 16,4%, fata de 2007

Suprafata cultivata ecologic in anul agricol 2008, incheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, la 221.410 hectare, potrivit datelor furnizate Agentiei NewsIn de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR). agricultura bio

In anul 2007 s-au realizat culturi ecologice pe o suprafata de 190.129 hectare.

Evolutia ascendenta a suprafetei cultivate ecologic se mentine si comparativ cu anul 2006, cand au fost inregistrate circa 143.194 de hectare.

Conform datelor furnizate Agentiei NewsIn de MAPDR la inceputul anului, in 2008, 49.000 de hectare au fost cultivate ecologic cu cereale, iar 60.000 de hectare au fost acoperite cu pasuni si fanete. De asemenea, pe 30.000 de hectare au fost cultivate oleaginoase si proteice, iar pe 62.000 de hectare s-a realizat colectare din flora spontana. Totodata, legume si fructe (visine, cirese, mere) au fost cultivate pe o suprafata de circa 1.000 de hectare, iar 18.000 de hectare au fost acoperite cu alte culturi.

De asemenea, numarul operatorilor ecologici inregistrati a crescut cu 9,31%, in 2008, la 4.191 de operatori ecologici fata de 3.834 de inregistrari cumulate in anul anterior. Astfel, 3.947 dintre acestia sunt producatori, 85 sunt procesatori, iar 159 dintre cei inregistrati sunt comercianti.

In acelasi timp, valoarea exporturilor a crescut in 2008 cu circa 20% fata de anul 2007, pana 130.000 de tone de produse ecologice cu o valoare de 100 milioane de euro, comparativ cu 80 milioane de euro, in 2007.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *