Evenimentul are loc intre 9-11 iulie, intre orele 9:00 – 18:00.
Ansamblul folcloric „Spic de grau” va anima atmosfera la cea de a VI-a editie a Targului national de produse ecologice, traditionale si naturale de la Academia de Stiinte Agricole si Silvice.
A VI-a editie a „Targului national de produse ecologice, traditionale si naturale”, obtinute in ferme si gospodarii taranesti, va aduce bucurestenilor, de vineri pana duminica, bunatati din toate zonele tarii.
Ansamblul folcloric „Spic de grau” (un grup de 42 de copii) din Mihailesti, Buzau, va vor invata, alaturi de taraful „Lautarii” din Margineanu, hora satului, precum si alte obiceiuri ale locuri, sambata 10 iulie, incepand cu orele 11.
Producatorii din Teleorman va vor aduce lubenite de Nanov, iar cei giurgiuveni, legume proaspat culese, din soiuri romanesti traditionale.
Dobrogenii aduc cu ei delicioasa Placinta dobrogeana dar si rulada din pulpa de berbecut, preparata dupa o reteta unica in tara, de satenii din Pestera (Constanta).
Tot in standurile producatorilor din Pestera, bucurestenii pot degusta hamsii si scrumbii sarate sau ghiuden,cu un pahar de vin pelin. Si dobrogenii au mai pregatit o surpriza: un bors de peste, ca pe malul Dunarii.
Topoloveana de cirese negre, sora cea mai mica a Topoloveanei de capsuni si a magiunului de prune, conceput de SONIMPEX, va primi botezul pietei tot pe aleile umbroase ale parcului Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”.
Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Valea Calugareasca, cu o experienta de peste 50 de ani in producerea vinurilor albe si rosii, va prezenta o bogata oferta de Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Feteasca neagra, Merlot, Sauvignon, Pinot gris, Feteasca alba, Feteasca regala, Riesling.
Rodica Tiplica, de la SC RMT-2000 SRL, din Ocna Sugatag, Maramures, ne aduce deja binecunoscutele sale prajituri. Tot cu prajituri maramuresene ne imbie si cei de la ,,Baguette” din Baia Mare – foi cu mere, prajitura caramel, cu nuca de cocos, dobos, bezele Sarah Bernhardt, salam de biscuiti, prajitura cu mac, dar si alte surprize.
Berea si braga de Galati vor vor racori si in acest week-end, la fel ca si sucurile naturale de mere de la
„Vital”, un produs din Ardeal, de la la Bacia, (Hunedoara).
O gama larga de sortimente de branza ne va aduce, si de aceasta data, Ion Poponeci din Sirnia, judetul Brasov, Gheorghe Bangala din Fundata, judetul Brasov, Dorin Trisca tot din Fundata si alti producatori. Bulzul ciobanesc nu va lipsi de la aceasta editie.
Lor li se adauga multe altele, pe care le puteti descoperi si degusta, la targ.
Evenimentul se desfasoara in parcul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” (ASAS) – Bd. Marasti nr. 61, sector 1, Bucuresti, in perioada 9- 11 iulie 2010 (vineri-duminica), intre orele 9 si 18. Intrarea este libera!
Sursa: Realitatea TV