Top alimente pentru o memorie de invidiat

Top alimente pentru o memorie de invidiat

Medicii spun ca oricine se confrunta din cand in cand cu pierderi de memorie, iar de la o anumita varsta, lacunele sunt din ce in ce mai dese. Nu trebuie sa ne ingrijoram, spun medicii, ci trebuie sa ne informam si sa consumam car mai multe alimente care ajuta memoria.

Pe masura ce inaintam in varsta, viata devine tot mai complicata si aglomerata, astfel incat retinerea tuturor lucrurilor de care avem nevoie pare tot mai dificila. Potrivit dailymail.co.uk, un grup de cercetatori scotieni a inventat chiar o noua „afectiune” pentru a descrie acest tip de pierdere de memorie, numita sindromul vietii agitate.

Acestia considera ca sindromul este cauzat de faptul ca oamenii mileniului trei se confrunta cu o supraincarcare de informatii de la telefoanele mobile, televizoare, radiouri si internet, ceea ce face ca atentia si capacitatea de concentrare sa scada. Uitarea este insa un lucru firesc in anumite limite, studii stiintifice aratand ca oamenii perfect sanatosi pot avea pana la 30 de mici pierderi de memorie intr-o saptamana. De asemenea, memoria este afectata si de stres, oboseala, programul incarcat de la locul de munca si lipsa somnului.

Produse recomandate pentru imbunatatirea memoriei

Alimentele pot constitui o arma importanta in lupta impotriva imbatranirii creierului. In plus, cele mai multe dintre aceste alimente atat de necesare pentru buna functionare a creierului pot fi deosebit de benefice si pentru inima, deoarece atat creierul, cat si inima au nevoie de provizii de oxigen. Din numeroasele studii realizate de nutritionistii din intreaga lume a rezultat ca pentru a avea o memorie de invidiat ar trebui sa consumam cu precadere o serie de alimente.

In varful topului se situeaza afinele, dupa cum au aratat diversele cercetari efectuate pe soareci. Astfel, specialistii au descoperit ca aceste fructe imbunatatesc memoria, functiile motorii si previn tulburarile de echilibru si coordonare care intervin pe masura ce inaintam in varsta. De asemenea, au efecte benefice si asupra tensiunii arteriale. Al doilea aliment recomandat de medici este pestele. Studiile au aratat ca persoanele care au consumat cel putin o portie de carne de peste pe saptamana sunt mult mai putin predispuse la a dezvolta boala Alzheimer. Ceaiul verde se afla si el pe lista alimentelor ce nu trebuie sa lipseasca din dieta zilnica, cercetarile demonstrand ca acest tip de ceai previne pierderile de memorie.

Sucul de struguri este un alt produs care imbunatateste memoria si functiile motorii, la fel ca si pudra de cacao. Nutritionistii sustin ca antioxidantii din doua linguri de pudra de cacao sunt de doua ori mai puternici decat cei care se gasesc in vinul rosu, de doua-trei ori mai eficienti decat cei din ceaiul verde si de patru-cinci ori mai puternici decat cei din ceaiul negru. Substantele antioxidante din pudra de cacao protejeaza celulele creierului impotriva stresului oxidativ, care poate cauza Alzheimer sau alte afectiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *