Sunatoarea (Hypericum perforatum), planta medicinala cunoscuta si sub numele de pojarnita, este una dintre cele mai utilizate in medicina populara. In afara de clasicul ceai preparat din planta intreaga, verde sau uscata, cel mai cunoscut leac pe baza de sunatoare este „untul”, un extract obtinut din flori si ulei.
Procedeele stravechi pentru pregatirea untului de sunatoare impun folosirea unui ulei gras, care se toarna intr-o sticla umpluta cu flori proaspete. Pentru utilizarea in tratarea arsurilor, ideal este uleiul de in, iar daca se doreste utilizarea lui la vindecarea plagilor, durerilor sau pentru uz intern, se foloseste ulei de masline sau ulei nerafinat de floarea-soarelui (oloi).
Amestecul este lasat sa macereze 10-14 zile. Dupa unii autori, maceratul trebuie lasat la soare, iar dupa altii, la intuneric. Cert este ca, rezultate optime se obtin dupa ingroparea sticlei intr-un loc ferit, insorit, astfel incat macerarea sa aiba loc la temperatura constanta. Dupa trecerea termenului, sticla se dezgroapa cu grija, uleiul (care trebuie sa se fi colorat in rosu) se scurge, iar florile din sticla se storc in tifon si se arunca. Sticla se umple din nou cu alte flori proaspete, se toarna deasupra uleiul inrosit si procedeul se repeta de 3-5 ori, cat tine sezonul de inflorire la sunatoare (iunie-septembrie). Preparatul este gata cand s-a colorat intr-un rosu foarte intens, fosforescent. Se scurge ultima oara, se filtreaza prin tifon o data sau de doua ori (trebuie sa fie limpede) si se pastreaza la loc racoros, in sticlute de culoare inchisa.
Variantele moderne de obtinere a preparatului sunt mult mai rapide dar si produsul obtinut este mai putin concentrat si mai putin eficient. Totusi, daca nu avem la dispozitie prea mult timp, putem realiza un ulei de sunatoare acasa, din 4 linguri de flori proaspete sau uscate, umezite cu doua linguri de alcool de calitate, lasate 24 de ore in vas acoperit, apoi fierte (in baie de apa) cu ulei, timp de 2-3 ore, ca sa se evaporeze alcoolul. Dupa ce se raceste, uleiul se filtreaza, se pastreaza si se utilizeaza ca si „untul” obtinut prin metoda veche. In comparatie cu preparatul obtinut prin metoda clasica, cel in varianta moderna are culoarea rosie mai putin intensa, iar eficienta sa, desi nu poate fi contestata, este diminuata de faptul ca, prin tratare termica, i se schimba usor compozitia chimica.
Ambele uleiuri ajuta la vindecarea rapida a arsurilor. In medicina populara, primul ajutor in caz de arsuri consta in aplicarea imediata a unui albus crud de ou sau miere de albine, apoi ungere de cateva ori pe zi cu „unt” de sunatoare. Acelasi preparat este foarte eficient si in tratarea ranilor, inclusiv a celor intinse si profunde produse prin taiere (operatii, accidente) sau zdrobire. Vindeca rapid arsurile produse de soare, grabeste vindecarea furunculelor, eczemelor, urticariilor, alergiilor, ulceratiilor si bubelor de orice fel. Este un excelent ulei de masaj si, astfel folosit, reface tenurile imbatranite si elimina durerile dupa fracturi. Alina durerile reumatice, „junghiurile” intercostale, crampele musculare, colicile sugarilor, durerile de ficat, rinichi, durerile din piept, migrenele, durerile de urechi, usturimile ochilor iritati.
Intern, untul de sunatoare se poate administra in doze de cate 6-10 picaturi, de 2-3 ori pe zi, cu zahar, fiecare doza avand aceleasi efecte ca si o cana cu ceai din aceasta planta. Are efect protector si vindecator asupra stomacului, ficatului, plamanilor, circulatiei, rinichilor. Se utilizeaza cu succes si drept calmant, in depresii severe, insotit de insomnii si stare de nervozitate accentuata. Preparatul este nelipsit, la tara, din farmacia casei si este considerat un fel de leac universal, pentru ca se poate aplica la orice varsta, mai ales extern.
Untul de sunatoare si ceaiul din aceasta planta nu trebuie administrate cand se face plaja sau cand se lucreaza la soare, intrucat sensibilizeaza pielea si pot aparea iritatii.