De mai multa vreme, chiar foarte de demult, in mediul ambiant al marilor orase, ca sa nu mai vorbim de capitala, se petrec fenomene care, in mod nedrept, sint abandonate de stiinta contemporana. Daca pentru identificarea, descrierea, analiza si controlul circuitului apei in natura preocuparile sint de mii de ani, incepind cu Xenofan din Colofon, continuind cu Hippon din Samos si pina la elaborarile actuale ale meteorologiei si hidrologiei, ce au ca obiect de studiu tocmai identificarea particularitatilor si a efectelor produse asupra mediului, in schimb, nu exista o stiinta si nici macar preocupari elaborate pentru studiul altui fenomen, poate chiar mai important pentru ravagiile pe care le face in mediul ambiant.
Este vorba de fenomenul pe care l-am numit circuitul noroiului in natura. Tot la fel de bine se poate chema si circuitul noroiului in Bucuresti, sau circuitul mizeriei in capitala, sau, de ce nu?, Bucurestiul, cea mai murdara capitala europeana, sau, daca vreti, Circuitul vazut si nevazut al firmelor de salubritate.
Evident, fiecare dintre noi poate da alte si alte nume murdariei stradale nationale.
Eu am ales sintagma circuitul noroiului in natura, pentru ca, din punct de vedere al mediului, mi se pare cel mai aproape realitate.
Obligatiile profesionale si nu numai ma obliga ca, zilnic, sa parcurg zeci de kilometri in interiorul capitalei sau in zona periurbana.
O fac cu automobilul, in traficul, uneori, infernal, desi progrese s-au facut in ultimii ani. Pasajele supraterane si cel subteran din zona Baneasa-Otopeni, apoi mai buna semaforizare, marcare si directionare a traficului in zonele aglomerate au simplificat eforturile noastre intr-o buna masura.
Toate acestea insa nu au eliminat ambuteiajele. Evident, astepti, ascultind radioul sau cd-ul preferat, vorbesti la telefonul mobil, cind nu esti privit de agentul de circulatie, sau privesti.
Pentru mine, alegerea este de a privi si a asculta. In felul acesta am reusit sa-mi formez o imagine, cred, obiectiva, despre ceea ce inseamna curatenia stradala.
Iarna, mai mult decit in celelalte anotimpuri, realizezi dezastrul in care ne zbatem. In care traim. In care ne miscam.
Zapada murdara, impinsa primitiv spre borduri, sta, in cea mai mare parte neridicata luni de zile, schimbindu-si culoarea spre negru la doar citeva ore dupa ninsoare. Apoi ingheata, stabilizindu-se pe carosabil. La urmatoarea ninsoare se mai adauga un strat suplimentar, si acesta raminind pentru saptamini sau luni, solidificat deasupra stratului anterior. Si asa mai departe, strat dupa strat. Atunci, insa, cind temperatura creste, stratul tip sandwich incepe sa se topeasca. Apa se scurge incetisor, evident cu un debit descurajator pentru cei care cred ca soarele va face ceea ce firmele de salubritate nu fac. Adica curatenie. Racirea din timpul noptii, sub limita de zero grade, transforma in materie solida ceea ce s-a prelucrat ziua. Adica amestec de zapada murdara cu apa murdara, cu resturi de ambalaje aruncate de trecatori sau alte deseuri neridicate. Acum stratul devine si mai voluminos, si mai consistent, si mai dur. Cu greutate pietonii se mai pot acum descurca, incercind sa escaladeze mormanele. Pericolele devin mai mari, pentru ca, la o eventuala alunecare, cazatura pe un asemenea strat conduce la accidente de mare anvergura, la capete sparte, coaste rupte, brate fracturate, asezonate de fiecare data cu tipete, injuraturi, urari de bine, recomandari, dupa caz, si dupa educatie, dar de fiecare data finalizate cu, de acum celebra resemnare: Ce sa-i faci?, Asta-i Romania.
Spre primavara incepe sa se topeasca.
Apa se evapora intr-o atmosfera urbana si asa virusata de miresmele pestilentiale ale gunoiului neambalat si ridicat la intervale mari de timp, de citeva zile, de gazele de esapament ale puternicelor automobile de teren echipate cu motoare diesel de sute de cai, de fumul din jurul pietelor bucurestene, unde mititeii si cirnaciorii sint permanente gastronomice si de multe alte arome care distrug ceea ce natura incearca singura sa faca, adica sa ne ofere un aer suportabil.
Daca apa se evapora, in schimb murdaria, gunoaiele inglobate in zapada de-a lungul iernii, nu. Acestea trec intr-o alta stare de agregare, mai exact se transforma in praf mai gros sau mai subtire, in functie de zona, de obiceiurile alimentare ale trecatorilor, de lipsa de grija a celor care nedrept isi spun edili. La prima ploaie, praful si mizeria aferenta se transforma din nou in noroi. Deci, trecerea de la starea solida la cea lichida si apoi la cea gazoasa se produce. Dupa care, circuitul se reia, evident, la dimensiuni amplificate din cauza cumulului cantitatilor de noroi.
Acesta, se pare, este procesul de ciculatie continua a noroiului in natura. La reusita inexorabilului proces contribuie, in mod nedrept, radiatia solara si gravitatia, dar si rotile autoturismelor, picioarele trecatorilor cufundate in lichidul pestilential, vintul ce spulbera gramezile de gunoaie, oamenii care arunca peste tot, dar care, mai ales, nu iau atitudine impotriva celor ce, pe banii nostri, trebuie sa intrerupa acest circuit nefast al mizeriei.
In primul rind autoritatile, platite din banii nostri, ar trebui sa se sesizeze. Avem un minister al mediului si (sic!) al schimbarilor climatice (oare in ce fel ministerul se va ocupa si va controla schimbarile climatice?), care, fie-mi iertat, este condus tocmai de doamna Plumb. Nume predestinat, parca, sa ne atraga atentia asupra pericolelor ce pot lovi mediul. Evident, este o gluma.
Nicidecum numele doamnei ministru nu are de-a face cu domeniul reglementat de ministerul cu pricina, pentru ca, daca numele ar conta, atunci am fi pus la mediu pe domnul Frunzaverde.
Si daca tot vrem sa glumim, ar mai trebui infiintat un post de ministru delegat care sa se ocupe de Ministerul colectarii marilor torente, asa cum incerca, voit doct, sa ne explice un opinionist la televiziuni, simetric cu Ministerul marilor proiecte, transformat apoi, pentru ca a stirnit risul chiar si celor de la putere, in Ministerul pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine.
Mediu inseamna ambianta, inseamna cadru natural, atmosfera, climat. El trebuie sa fie spalat, ingrijit, pentru a fi sanatos, salubru si proaspat.
Autoritatile publice locale, ca si cele centrale, toate recent alese, vor trebui sa-si schimbe structural viziunea asupra acestui nefericit circuit care ne zdruncina sanatatea si care, in prima instanta, distruge estetica unui oras, a unei tari, oricum marcata de cenusiul caselor, de coloritul agresiv al anveloparilor, de distrugerea zonelor verzi, a parcurilor, de renuntarea la arhitectura clasica romaneasca a vechilor case boieresti care au mai ramas si la care acum punem foc, pentru ca apoi in locul lor sa rasara building-uri de tip american. De renuntarea la curat, frumos si sanatos.
Articol de Eugen Blaga
