Ministrul Rovana Plumb s-a intalnit cu ministrul francez al Ecologiei, Philippe Martin

0
82
Ministrul Rovana Plumb s-a intalnit cu ministrul francez al Ecologiei, Philippe Martin
Ministrul Rovana Plumb s-a intalnit cu ministrul francez al Ecologiei, Philippe Martin

Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Rovana Plumb a avut ieri, 11 iulie 2013, la Palatul Victoriei, o intalnire bilaterala cu ministrul francez al Ecologiei, Dezvoltarii Durabile si Energiei, Philippe Martin.

Temele de discutie ale acestei intrevederi s-au axat in principal pe definirea pozitiilor comune dintre cele doua state, in ceea ce priveste „economia circulara”, implementarea sistemului EMAS si eticheta ecologica, dar si definirea strategiei privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera sau a eficientei energetice (EIA).

Ministrul roman al mediului a prezentat initiativa Ministerului Mediului si al Ministerului Agriculturii privind reducerea risipei de alimente, punand accentul pe faptul ca in Romania se genereaza, anual, o cantitate de deseuri alimentare de peste 5 milioane de tone, iar masurile trebuie luate urgent.

In acest context a fost abordata tema „economiei circulare”, dezvoltata eficient de Franta si solicitarea de preluare a ideilor de baza, in vederea implementarii si in Romania.

„Acest sistem se inscrie intr-un cadru de dezvoltare durabila si se inspira in primul rand din notiunile de economie verde, economie a performantei si a ecologiei industriale. Vrem sa preluam cateva idei, poate chiar de a face un schimb de experienta si de a adopta cele mai bune solutii”, a continuat ministrul Rovana Plumb.

Un alt subiect abordat in cadrul reuniunii l-a constituit implementarea in Romania a proiectului „Cele mai frumoase sate din Franta”, proiect dezvoltat de peste 30 de ani si care ar putea constitui un avantaj substantial pentru ecoturismul din Romania. In acest sens, ministrul francez, Philippe Martin si-a aratat deschiderea pentru sustinerea implementarii acestuia si preluarea proiectului „Cele mai frumoase sate” in Romania, dupa modelul francez.

Alte subiecte discutate in cadrul bilateralei si, pentru care, ministrul francez si-a exprimat sustinerea si transmiterea de date importante, l-au constituit implementarea sistemului EMAS si a etichetei ecologice, sistem foarte dezvoltat in Franta, dar si crearea de parteneriate in vederea participarii la conventii de twinning. „Suntem interesati de aceste instrumente de cooperare administrativa, pentru a ajuta tarile candidate la UE sa-si dezvolte administratii moderne si eficiente, cu structuri umane si abilitati manageriale. De aceea, daca este posibil , v-am ruga sa tineti cont de dorinta Romaniei de a fi „junior partener”, atunci cand aplicati pentru aceste conventii de twinning”, a completat ministrul Rovana Plumb.

Ministrul francez al Ecologiei, Dezvoltarii Durabile si Energie, Philippe Martin a punctat cateva subiecte, pentru care s-a solicitat sprijinul Romaniei, printre care organizarea Conferinta Partilor la Conventia ONU privind Schimbarile Climatice, din 2015 la Paris, elaborarea unei strategii si tactici in ceea ce priveste reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, dar si debirocratizarea si flexibilizarea procedurilor EIA (Evaluarea Impactului asupra Mediului).

Intalnirea bilaterala dintre cei doi oficiali face parte din programul vizitei delegatiei franceze in Romania, din perioada 11- 12 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here