Provocarea lansata umanitatii are o structura profunda.
Suntem posesorii informatiei, tehnologiei si ai unei constiinte a lucrului ce trebuie realizat. Singura intrebare ce apare este: „Putem oare sa rezolvam aceasta problema? Poate oare o specie capabila sa formuleze o teorie care sa reflecte nasterea universului, sa implementeze o strategie pentru construirea unui sistem economic durabil din punct de vedere al mediului?
Lester Brown – Probleme globale ale omenirii

urbanism
De-a lungul istoriei sale omul a cunoscut o evolutie ascendenta, inregistrand in mod continuu noi si noi descoperiri. Aceasta afirmatie este destul de evidenta daca privim sfarsitul mileniului doi: avionul supersonic, trenurile de mare viteza, blocurile „zgarie-nori”, explorarea spatiului cosmic s.a.m.d. Drept urmare, amprenta dominanta a acestui secol o constituie nivelul de cunoastere tot mai ridicat al umanitatii si, in consecinta, nivelul de trai al acesteia inregistreaza astazi in tarile dezvoltate, cota cea mai ridicata din istorie (acesta fiind determinat de transpunerea in practica a descoperirilor din activitatea de cercetare-dezvoltare).

Tendinta de dezvoltare tot mai accentuata capata un caracter exploziv ca urmare a cresterii si diversificarii productiei, a productivitatii activitatii economice tot mai ridicate, a metodelor, tehnicilor si tehnologiilor utilizate, tot mai competitive. Dar, nu trebuie uitat ca primul factor care a stat la baza dezvoltarii umane l-a constituit mediul inconjurator: apa, aer, sol, subsol, vegetatie si fauna din care omul a extras fara incetare, uneori pana la epuizare resursele necesare – materii prime: lemn, sare, fier, cupru, carbune, petrol, apa, substante chimice – fara de care nu ar fi putut inregistra progresul ce caracterizeaza astazi omenirea.

In evolutia sa, acest progres stiintifico-tehnic, s-a materializat intr-o agricultura mecanizata si chimizata, intr-o industrie automatizata si robotizata, in mijloace de transport din ce in ce mai rapide, mai confortabile si mai eficiente, omul stabilindu-si habitatul intai in asezarile rurale, apoi in orase care s-au dezvoltat atat pe orizontala cat si pe verticala.

In prezent, intre progresul stiintifico-tehnic si notiunea de urbanism se afla o relatie directa: progresul a determinat dezvoltarea oraselor si intensificarea activitatii economico-sociale. Urbanismul reprezinta o activitate de interes general, cu caracter continuu, care se desfasoara pe intreg teritoriul national, avand la baza principiul dezvoltarii durabile – sustainable growth – adica, deciziile generatiei prezente trebuie sa asigure dezvoltarea societatii fara a compromite dreptul generatiilor viitoare la existenta si dezvoltare.

Activitatea de urbanism are urmatoarele obiective principale:
– determinarea structurii functionale a localitatii,
– utilizarea rationala si echilibrata a terenurilor necesare functiunilor urbanistice din localitati,
– asigurarea unei locuiri corespunzatoare nevoilor oamenilor, in general, a unui nivel de trai decent,
– asigurarea conditiilor pentru satisfacerea unor nevoi speciale ale copiilor, persoanelor varstnice si a celor handicapate,
– asigurarea esteticii compozitionale in realizarea cadrului construit si amenajarea cadrului natural din localitati,
– protejarea populatiei si a cadrului natural si construit de poluare si de riscurile naturale si tehnologice previzibile,
– protejarea, conservarea, punerea in valoare si revitalizarea monumentelor istorice, precum si a patrimoniului natural.

Activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism este finantata in principal din bugetul de stat si din bugetele administratiilor comunelor, oraselor si judetelor, dar pot participa si alte persoane juridice si fizice.

Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, celelalte ministere, alte organe ale administratiei publice centrale, consiliile judetene, orasenesti si comunale pot solicita informatii in legatura cu proiectele majore de dezvoltare ale agentilor economici, care sunt apreciate ca fiind necesare pentru activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism la nivel national, respectiv local.

Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism constau din urmatoarele:
– planuri de amenajare a teritoriului,
– planuri de urbanism,
– regulamente de urbanism.

Planurile de urbanism sunt: – planul urbanistic general, – planul urbanistic zonal, – planul de dezvoltare locala si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a acestora cu constructii.

Regulamentele de urbanism sunt documentatii cu caracter de reglementare si cuprind prevederi referitoare la modul de utilizare a terenurilor precum si de amplasare, realizare si utilizare a constructiilor. Acestea sunt redactate sub forma unor texte scrise, insotite, daca este cazul de scheme desenate explicative.

Pe baza Planului Urbanistic General sau a Planurilor de Dezvoltare Locala, autoritatile administratiei publice locale elibereaza: certificatul de urbanism, autorizatia de construire, autorizatia de functionare, autorizatia de schimbare a destinatiei. De asemenea, urbanismul se afla in relatie de interconditionare si cu mediul inconjurator, orasul fiind in mare masura dependent de ecosistemele care il inconjoara. Astfel, efectele modificatoare ale activitatii economico-sociale desfasurate intr-o asezare urbana asupra mediului sunt mai evidente, ca intensitate si raspandire – decat in cele rurale – in ultimele patru decenii, datorita dezvoltarii industriei, transporturilor si comertului si practicarii unei agriculturi intensive. Drept urmare, ecosistemul urban este ecosistemul cu cel mai inalt grad de artificializare, parametrii ecologici care caracterizeaza calitatea mediului au suferit modificari in compozitia chimica – atmosfera, sol si apa – in urma activitatii menajere si industriale. Din numeroasele elemente ce alcatuiesc ecosistemul urban, resursele umane sunt influentate in mod direct.

In istoria umanitatii dezvoltarea oraselor a avut efecte de sensuri contrare:
– pozitive : la inceput, a fost un factor de dezvoltare, in orase aparand primele manufacturi – germeni ai industrializarii, s-a marit numarul de locuri de munca, au crescut veniturile populatiei, s-a dezvoltat cultura, au aparut primele universitati etc.;
– negative : pe parcursul dezvoltarii a avut loc o explozie demografica, care a dat nastere la fenomene dereglatoare pentru activitatea normala: somaj, lipsa locuintelor si aglomerarea lor, lipsa hranei.

In consecinta, echilibrul balantei resurselor umane devine instabil la nivel local, regional, national si mondial, ca urmare a migrarii populatiei rurale cu venituri mici, sau a celei din zonele afectate de evenimente naturale, etnice, religioase sau militare si, drept consecinta, a concentrarii populatiei in marile orase. In aceste conditii este greu de determinat cum vor fi asigurate alimentele, locuintele, asistenta medicala si educatia. In urma activitatii umane din industrie, agricultura, transporturi, turism etc., elementele biocenozei si biotopului din ecosistemul urban cad prada poluarii.
Principalul factor al poluarii oraselor este industria;poluare datorata industriei aceasta fiind o cauza a dezvoltarii asezarilor urbane. Intre industrie si urbanism exista o interconditionare, industria fiind un factor sine qua non al urbanizarii, si, prin urmare, acolo unde exista industrie exista si poluare. Industria, ca activitate economica, elibereaza in aer, substante chimice, particule si gaze (dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi nearse, amoniac (NH3)), prafuri industriale; deverseaza in apa si in sol reziduuri industriale nocive atat plantelor cat si animalelor etc. Pana nu demult, energia folosita in industrie era data de arderea carbunilor, lemnelor si produselor petroliere, care provoca o importanta poluare a oraselor. Industrializarea excesiva care a caracterizat orasele ultimelor decenii a fost cauza esentiala a cresterii concentratiei de dioxid de carbon (CO2) in atmosfera; daca la inceputul revolutiei industriale – cu baza energetica axata bazata pe petrol si carbuni – procentul de dioxid de carbon in atmosfera nu era decat de 0,030; astazi acesta a ajuns la valoarea de 0,033, iar pentru anul 2050 se prefigureaza o valoare de 0,060. Un alt exemplu reprezentativ al poluarii industriale este dat de freoni (compusi chimici utilizati in industria cosmeticelor si pentru instalatii frigorifice) care, ajunsi in straturile superioare ale atmosferei, sub influenta radiatilor ultraviolete de mare intensitate, se descompun eliminand clor, fluor etc., care ataca ozonul din atmosfera. Trebuie adaugate inca doua exemple edificatoare: 1. La 3 decembrie 1989 in Bhapal (India) o scurgere aparuta la uzina de pesticide a firmei Union Carbide otraveste aerul cu metilisocianida, ucigand 3600 de oameni si imbolnavind 100 000, dintre care 50 000 ramanand pentru, tot restul vietii invalizi. 2. La 26 aprilie 1986, Cernobil (Ucraina), un accident la centrala nucleara distruge reactorul si arunca in aer 5 tone de combustibil; un nor radioactiv ocoleste Globul de mai multe ori, afectand in special Ucraina, Belarus, Finlanda, Polonia, Germania, Moldova, Romania. Consecintele imediate au fost 32 de victime, 150 000 de persoane evacuate, 115 sate abandonate definitiv, 600 000 expusi radiatiilor, dintre care intre 7 000 si 25 000 s-au imbolnavit de cancer; in toata Europa culturile agricole si animalele au fost expuse radiatiilor vreme de mai multi ani; in anul 1990 circa 3 000 000 de persoane erau sub supraveghere medicala, datele indicand ca zilnic au murit, in medie, doi pacienti ca urmare a accidentului nuclear.

Industria cu toate componentele sale (industria energetica, industria metalurgica, industria chimica (produse cloro-sodice, acid sulfuric (H2SO4), ingrasaminte chimice, produse petrochimice), industria materialelor de constructii (ciment, var, caramizi etc.) joaca un rol dublu in poluarea biosferei:
– omul tehnicizat de astazi consuma o cantitate de oxigen incomparabil mai mare pentru intretinerea arderilor in uzine, pentru diverse procese tehnologice; consuma in continuu resurse naturale (petrol, gaze, carbune, fier, lemn) etc;
– in acelasi timp industria emite produse si subproduse nocive mediului inconjurator (polietilena, sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive – materiale greu biodegradabile) care nu pot intra in circuitele naturale de refacere.

Un alt factor care contribuie la degradarea mediului din interiorul si din afara orasului il reprezinta agricultura.agricultura excesiva In sprijinul acestei afirmatii se aduc urmatoarele argumente: folosirea necorespunzatoare a irigatiilor care pot aduce apa freatica la suprafata si produce inmlastiniri; folosirea ingrasamintelor chimice, a pesticidelor (de exemplu, din raspandirea extrem de larga a DDT-ului, detectat pana si in ouale pinguinilor din Antarctica, s-a tras concluzia ca acesta s-ar putea structura in lantul alimentar uman, acumulandu-se pana la pragul de pericol).

Totodata, agricultura poate afecta calitatea mediului inconjurator prin zootehnie, necesara pentru satisfacerea nevoii de hrana a populatiei urbane; astfel, din marile complexe zootehnice rezulta insemnate concentratii de dejectii si ape uzate. Zootehnia reprezinta o sursa de poluare si prin cantitatile mari de soda calcinata si detergenti folositi in actiunea de igienizare. De asemenea, agricultura, poate fi la randul ei victima activitatii urbane prin extinderea teritoriului localitatilor, ocuparea de terenuri de catre constructiile industriale, de catre drumuri etc. In ultimii ani se resimte tot mai puternic o extindere teritoriala a orasului, extindere care actioneaza asupra zonelor invecinate; se realizeaza astfel un flux continuu de distrugere a terenului arabil si, apoi, a padurilor datorita defrisarilor efectuate pentru extinderea culturilor agricole. Astfel, in cele mai multe cazuri, punerea in circuitul agricol a unor noi suprafete arabile se face pe seama defrisarii padurilor, ducand treptat la disparitia acestora de pe mari suprafete.

Continuand, pe plan mondial, cu ritmul actual de defrisare, de doua hectare pe minut, se apreciaza ca padurile ar urma sa dispara complet in urmatorii 80-85 de ani. Defrisarile pentru marirea suprafetelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la scaderea apei freatice si la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari intinderi. Sub efectul cresterii demografice si exodului rural asezarile umane, si, in special, orasele devin o amenintare pentru mediul ambiant. Suprafetele de teren sustrase agriculturii prin procesul de urbanizare si industrializare in raport cu cele existente reprezinta cote importante in tarile dezvoltate: 28,0% in Belgia, 12,0% in Marea Britanie, 9,2% in Olanda. Si in Romania proportiile acestui fenomen sunt ingrijoratoare; de exemplu, capitala Bucuresti are o populatie de cateva ori mai mica decat a Frantei, Paris, dar ocupa o suprafata mai mare decat aceasta. Nu odata fixarea platformelor industriale s-a facut fara o preocupare pentru protejarea terenurilor arabile, ca si cum suprafata acestora ar fi nesfarsita. Drept urmare, principalul factor de productie din agricultura – solul – cade victima activitatii urbane, fie ca urmare a degradarii lui printr-o activitate chimizata si mecanizata care forteaza pamantul peste puterea si capacitatea sa de a furniza alimente pentru o populatie urbana in crestere, fie prin introducerea in compozitia chimica a acestuia a unor substante nocive: ingrasaminte chimice, reziduuri industriale deversate in apele raurilor, apele de ploaie care aduna substantele otravitoare (uleiuri minerale, benzine, detergenti) din orase, reziduuri menajere care, in final, ajung in sol. Un alt domeniu cu impact negativ asupra mediului, ca parte componenta si functionala a orasului, este cel al transporturilor. Acestea, pe langa poluarea solului, apei si aerului constituie si un puternic factor de stres asupra populatiei urbane prin numarul mare de masini, poluarea fonica, transformarea peisajului urban etc. Astfel, traficul rutier reprezinta principala sursa a emisiilor de oxizi de carbon trafic rutier(circa 90%) si de oxizi de azot (circa 59%), ocupa o pozitie mai modesta, dar comparabila cu celelalte surse, in ceea ce priveste emisiile de bioxid de carbon, si are o influenta mai redusa in privinta bioxidului de sulf (SO2) (circa 4%). Traficul rutier detine principala pondere in domeniul emisiilor de hidrocarburi volatile (circa 45%), precum si la emisiile de plumb, estimate a fi de peste trei ori mai importante decat cele generate de sectoarele industriale. Contributia la fenomenul de poluare a motoarelor folosite in transporturile urbane. Pe langa poluarea aerului de catre motoarele cu ardere interna prin: substante toxice, poluanti atmosferici usor sesizabili (fum, miros), gaze cu efect pe termen lung (bioxid de carbon), transporturile afecteaza mediul inconjurator intr-un mod agresiv, ca o consecinta a dezvoltarii economice din ultimii patruzeci de ani care a condus la cresterea continua a transporturilor de persoane (o sporire de 2,20 ori a numarului de pasageri pe km) si de bunuri (de 1,75 ori tone pe km). Asemenea nivele de trafic genereaza elemente de stres pe care populatia le accepta din ce in ce mai greu. Avand in vedere complexitatea problemei transporturilor (siguranta traficului auto, influenta lui asupra naturii), concluzia principala este aceea ca in zonele urbane trebuie micsorata viteza maxima de deplasare (sub 30 km/h), cat si intensitatea traficului (de exemplu, centrul orasului Goteborg nu este supus circulatiei rutiere). Pe langa cele enumerate, transporturile afecteaza in sens negativ perimetrul oraselor prin dezvoltarea infrastructurii si a retelei de drumuri si cai ferate; de exemplu, pierderile de spatiu provocate de constructia autostrazilor sunt considerabile: o autostrada cu trei benzi pe sens degradeaza cca. 8 hectare de teren pe km. O alta sursa de poluare provenita ca urmare a activitatii urbane si ce afecteaza in mod vizibil natura este cea a deseurilor menajere si industriale. In prezent cantitatea acestor deseuri a atins nivelul cel mai ridicat datorita atat cresterii populatiei si agentilor economici, cat si cresterii si diversificarii activitatilor urbanistice.

Principala problema in cazul deseurilor o constituie modul lor de gospodarire (generare, incinerare, reciclare, refolosire). De altfel, semne privind considerarea dezvoltarii deseurilor au si aparut sub forma scaderii ritmului de generare, sporirea nivelului de reciclare si, respectiv, de incinerare a deseurilor.

Industrializarea si dezvoltarea economica au dus nu numai la cresterea cantitatii de gunoi, dar si la schimbari in structura lui. In timp ce hartia si cartonul raman componenta principala a deseurilor menajere in tarile dezvoltate (intre 15-40% din greutatea totala a acestora), se constata aparitia altor categorii importante de deseuri. Astfel, aluminiul, masele plastice si alte substante relativ noi le inlocuiesc tot mai mult pe cele traditionale: sticla, otelul, fibrele sintetice.

In ultimele doua decenii, aproape toate tarile dezvoltate au ajuns la concluzia ca datorita cantitatilor enorme si a caracteristicilor gunoaielor produse, aruncarea lor pe terenurile virane sau deteriorate devine nesatisfacatoare ca metoda de depozitare. gunoiToate aceste terenuri au scurgeri ce favorizeaza patrunderea in panza freatica a substantelor toxice antrenate de apa ploilor.

Arderea gunoiului nu este un proces curat. Se produc tone de cenusa toxica si se polueaza atmosfera. Combustia materialelor la temperaturi ridicate duce la ruperea legaturilor chimice care elibereaza o serie de substante toxice. Acestea pot polua aerul atmosferic sau pot fi luate de apa de ploaie si transportate in pamant, catre panza freatica. Instalatiile de incinerare elibereaza in atmosfera oxizi de sulf si de azot, dioxili si furani (substante extrem de toxice, suspectate a cauza cancer si defecte genetice), metale grele (plumb, cadmiu, mercur). O alta forma de poluare o reprezinta apa cu care se raceste cenusa fierbinte: apa devine in mod inevitabil contaminata cu substante acide si pune probleme deosebite pentru depozitare, daca nu se poate reutiliza. Desi multe instalatii sunt de tip energetic, cantitatea de energie produsa este cu mult mai mica decat cea necesara pentru elaborarea materialelor care se incinereaza. De exemplu, prin reciclarea hartiei se poate economisi de cinci ori mai multa energie decat se poate obtine prin incinerarea ei; in cazul polietilenei, prin reciclare se economiseste aproape de doua ori mai multa energie decat prin incinerare. Prin urmare, managementul deseurilor menajere si industriale presupune dezvoltarea cat mai multor optiuni: reducerea surselor (deci evitarea acelor procese care conduc la producerea deseurilor), reutilizarea directa a produselor reziduale, reciclarea, incinerarea cu recuperarea energiei inglobate si, numai ca ultima solutie, gropile de gunoi. Desi guvernele prevad programe si bugete pentru reciclarea deseurilor menajere si industriale, dupa un recent studiu realizat in SUA, 18 state din nord-est si vestul mijlociu al SUA, vor cheltui de 8-10 ori mai mult pentru instalatiile de incinerare decat pentru reciclare in urmatorii cinci ani. Din multimea activitatilor caracteristice orasului, nu trebuie uitata cea turistica, care prin actiunile de agrement si recreare contribuie in masura mai mica sau mai mare la distrugerea naturii. Din nefericire, turismul, ca activitate de baza pentru anumite orase de profil, a condus in final la distrugerea lor. Aceasta se materializeaza printr-un flux continuu de turisti, extinderea cailor de acces, schimbarea profilului orasului dintr-un turistic intr-unul industrial sau agricol care, in consecinta, au condus la artificializarea zonelor naturale. Ca o concluzie, dezvoltarea anarhica a oraselor, care sa nu tina cont de necesitatile si trebuintele omului poate sa duca, in cele din urma la distrugerea umanitatii. Depinde numai de om, de vointa sa daca aceasta se va intampla sau daca el isi va schimba modul de a gandi despre localitatea sa, despre societatea in care traieste.

B I B L I O G R A F I E :

1. Florina BRAN – Probleme economice si riscuri economice;
2. Lester BROWN – Probleme globale ale omenirii , Editura Tehnica, Bucuresti, 1997;
3. * * * – Economia , nr. 1-2/1997;
4. * * * – Economie si administratie locala , nr. 1/1998.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here