In fiecare an, spre sfirsitul verii, se pune aceeasi intrebare in mai multe tari europene: cea a pretului gazului pentru incalzire si electricitate in timpul iernii. Si 2012 nu este o exceptie. Dar de data aceasta, Bruxelles este cel care a deschis ostilitatile, mai ales pentru a determina daca Gazprom abuzeaza de pozitia sa dominanta pe piata gazului din Europa de Est. Gigantul rus al gazului furnizeaza de asemenea 25% din gazul Europei de Vest. Unele tari, precum Finlanda, Slovacia sau tarile baltice sint dependente 100%.
De fiecare data, urgenta unei politici energetice europene se impune in centrul atentiei, alaturi de cea de a gasi surse alternative de aprovizionare. In acest context, ispita de a explora rezervele asa-zise neconventionale de hidrocarburi devine din ce in ce mai puternica. Printre acestea se numara gazul de sist, ale carui rezerve in Europa, concentrate mai ales in Franta si Polonia, sint estimate la 14 000 de miliarde de metri cubi adica „destul pentru a satisface cererea de gaze a statelor europene timp de aproape 30 ani fara a cumpara deloc de la rusi”, scrie EUobserver.
Aceasta ispita devine irezistibila atunci cind vedem cum, datorita gazului de sist, Statele Unite ale Americii au ajuns sa se lipseasca in zece ani de importul de gaz (88% din consumul intern este de origine nationala, 58% din productia lor provine din gazul de sist) si cum pretul gazului a coborit la nivelul din 1976.
Deci nu este o intimplare faptul ca foraje de explorare se desfasoara in Austria, Franta (desi presedintele François Hollande a confirmat un moratoriu), Germania, Polonia, Olanda, Suedia si Marea Britanie.
Problema este ca fracturarea hidraulica, tehnica obisnuita de explorare si de extragere a gazului de sist, cere multa energie si este, pentru moment, foarte poluanta. Iata de ce pe linga Franta, si Bulgaria, Romania si Republica Ceha au decis sa nu continue explorarea de depozite cunoscute sau presupuse.
In fata acestei intrebari, institutiile europene au adoptat o atitudine oarecum schizofrenica, datorata in parte proportiilor uriase ale intereselor in joc si influentei nu mai putin importante a reprezentantilor acestor interese la Bruxelles.
La inceputul lunii septembrie, Comisia a publicat trei rapoarte pe acest subiect, in care afirma ca :
1. Gazele „neconventionale” ar putea reprezenta pina la 60% din consumul din Europa
2. Riscurile pentru mediu si daunele generate de extragere sint ridicate
3. In consecinta, gazul de sist nu poate fi extras decit intr-un cadru de reglementare foarte strict, chiar daca Comisia nu considera ca ar fi nevoie de noi reguli.
Pe 18 septembrie, Comisia pentru Industrie a Parlamentului European a adoptat un raport preliminar in care afirma ca UE nu ar trebui sa se intervina in politicile energetice nationale, ca exploatarea gazului de sist va reduce dependenta energetica a Europei si ca va reduce intre 29 si 41% din emisiile de CO2 fata de carbune. In ziua urmatoare, Comisia pentru Mediu a aprobat un proiect de rezolutie care prevede inasprirea normelor in materie de protectie a mediului si a sanatatii, precum si in materie de responsabilitate a industriei pentru eventuale daune.
Dar o eventuala goana dupa gazul de sist nu este chiar compatibila cu obiectivele de mediu pe care si le-a impus UE: reducerea emisiilor cu 20% fata de 1990, si productia a 20% din energie din surse regenerabile – dintre care gazul desigur nu face parte – pina in 2020, un procentaj care va creste cu timpul. Ca si celelalte hidrocarburi, gazul de sist nu este o energie de viitor pe termen mediu si lung. Exploatarea acestuia s-ar face in detrimentul dezvoltarii energiilor regenerabile, care nu sint economic rentabile si politic interesante decit in contextul unei piete ale energiei tensionate.
Daca adaugam la acestea iesirea progresiva a mai multor tari din sectorul nuclear, ecuatia unei productii de energie constante, cu o variabila a energiei regenerabile in crestere si cu cea a emisiilor de CO2 si a dependentei de tari straine in scadere, apare din ce in ce mai greu de rezolvat. Si este din ce in ce mai greu de a rezista ispitei de a amina pe „un moment mai oportun” revolutia energetica care este totusi indispensabila.
