Ministerul Mediului: Obiectivele propuse de catre CE pentru depozitarea deseurilor sunt foarte dificil de realizat

Ministerul Mediului: Obiectivele propuse de catre CE pentru depozitarea deseurilor sunt foarte dificil de realizat
Ministerul Mediului: Obiectivele propuse de catre CE pentru depozitarea deseurilor sunt foarte dificil de realizat
Ministerul Mediului: Obiectivele propuse de catre CE pentru depozitarea deseurilor sunt foarte dificil de realizat

Romania considera prea ambitioase tintele propuse de Comisia Europeana /CE/ prin pachetul legislativ privind gestionarea deseurilor si arata ca exista riscul ca acestea sa nu poata fi atinse, a afirmat in cadrul Consiliului de Mediu al Uniunii Europene desfasurat la Luxemburg, Mihail Faca, secretar de stat in Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice /MMSC/, citat intr-un comunicat al ministerului de resort.

Printre tintele cuprinse in pachetul mentionat se afla si cresterea gradului de reciclare si valorificare a deseurilor municipale cu pana la 70% din total pana in anul 2030.

‘In ceea ce priveste tintele ambitioase propuse prin acest pachet, consideram ca sunt importante, insa trebuie sa fie realiste, bazate pe consideratii tehnice, economice si de mediu. Este de inteles ca propunerea tintelor are ca punct de plecare exemplul statelor foarte performante, dar nu trebuie pierdut din vedere nivelul de performanta foarte diferit al Statelor Membre si, respectiv, circumstantele nationale. In opinia Romaniei, obiectivele pentru depozitarea deseurilor propuse pentru 2025 si 2030 sunt foarte dificil de realizat, tinand cont de punctele de plecare diferite ale Statelor Membre. In plus, raportarea fata de cantitatea de deseuri din anul precedent este deosebit de problematica’, a mentionat, in interventia sa, Mihail Faca.

Masurile propuse prin intermediul pachetului legislativ privind gestionarea deseurilor vizeaza, in principal, cresterea gradului de reciclare si valorificare a deseurilor (municipale — 70% pana in anul 2030, respectiv de ambalaje — 80% pana in anul 2030) si cresterea graduala a tintelor specifice de material pentru perioada 2020-2030 (90% pentru hartie pana in anul 2025 si 60% pentru plastic, 80% pentru lemn, 90% pentru metale feroase, aluminiu si sticla pana in anul 2030).

De asemenea, se are in vedere reducerea treptata a depozitarii deseurilor pana in anul 2025 (inclusiv pentru plastic, hartie, metale, sticla si bio-deseuri), care sa corespunda unei rate maxime de depozitare de 25%, precum si prevenirea generarii deseurilor alimentare, in scopul reducerii risipei de alimente cu cel putin 30% pana in anul 2025.

In plus, introducerea unui sistem de avertizare timpurie pentru anticiparea si evitarea posibilelor dificultati de implementare, dezvoltarea unui sistem adecvat de inregistrare a deseurilor periculoase in toate statele membre si reducerea utilizarii pungilor de plastic usoare si interzicerea depozitarii deseurilor din plastic pana in 2025, reprezinta alte puncte importante ale pachetului legislativ.

Consiliul de Mediu al Uniunii Europene s-a desfasurat in data de 28 octombrie in Luxemburg, iar principalul subiect de dezbatere l-a constituit pachetul legislativ privind gestionarea deseurilor.

Ministrii prezenti si-au exprimat punctele de vedere cu privire la propunerea de directiva a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 2008/ 98/ CE privind deseurile, a Directivei 94/ 62/ CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje, a Directivei 1999/ 31/ CE privind depozitele de deseuri, a Directivei 2000/ 53/ CE privind vehiculele scoase din uz, a Directivei 2006/ 66 / CE privind bateriile si acumulatorii si deseurile de baterii si acumulatori si a Directivei 2012/ 19/ UE privind deseurile de echipamente electrice si electronice.
Propunerea este parte a unui pachet de initiative majore in domeniul gestionarii deseurilor, ce urmareste crearea unui cadru care sa faciliteze trecerea la o economie circulara reala, cu politici mai bine corelate, reglementare inteligenta si sprijin activ din partea sectorului de cercetare si inovare.

Un alt subiect pe ordinea de zi a Consiliului de Mediu a fost adoptarea concluziilor Consiliului privind inverzirea semestrului european si revizuirea Strategiei Europa 2020. Concluziile reflecta directiile de actiune propuse de Comisie intr-o serie de comunicari anterioare referitoare la eficienta resurselor. In cea de-a doua parte a zilei, oficialii au adoptat setul de concluzii ce reprezinta mandatul Uniunii Europene pentru participarea la cea de a 20-a sesiune a Conferintei Partilor (COP 20) la Conventia-cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice si pentru cea de a 10-a sesiune a reuniunii partilor la Protocolul de la Kyoto (CMP 10) de la Lima, Peru (1-12 decembrie 2014).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *