Anual, in lume sunt defrisate circa 20 de milioane de hectare de padure, suprafata egala cu teritoriul Marii Britanii fara Irlanda de Nord, fapt care are drept consecinta mentinerea sau emiterea, (prin fumul generat de arderea lemnului), a milioane de tone de dioxid de carbon.
Ritmurile de despadurire sunt diferite in diverse regiuni ale lumii (foto 1), insa, expertii sunt unanimi in a estima ca daca nu se vor lua masuri si ritmul actual al despaduririlor se va mentine, disparitia completa a acestor formatiuni vegetale va avea loc pana la sfarsitul acestui secol, consecintele asupra mediului si chiar a existentei vietii pe Terra fiind incalculabile.
Un studiu comandat de Trezoreria britanica arata ca, daca s-ar aloca fonduri destinate combaterii incalzirii globale pentru impaduriri, randamentul ar fi net superior celui al biocombustibilior pe baza de ulei de palmier si de soia, pe care statele UE il importa masiv din Malayesia si Indonezia. Pentru fiecare 1,5 acri (0,65 hectare) de teren impadurit s-ar obtine o economie de 25.000 de dolari in termeni de retentie a dioxidului de carbon, la un pret de 35-50 de dolari per tona de CO2, fata de numai 10.000 de dolari, pentru aceeasi suprafata cultivata cu soia pentru biodisel. Acelasi studiu arata ca, daca nu se vor lua masuri, orice tona suplimentara de dioxid de carbon emisa va produce economiei mondiale o paguba de 85 de dolari.
Un alt studiu elaborat de cercetartorii americani Brent Sohngen si Robert H. Beach arata ca la un pret mediu de 27, 25 dolari per tona de CO2 in piata de drepturi de poluare, despaduririle ar putea chiar sa se reduca la zero din cauza ca ar fi mai rentabila mentinerea padurilor si plantarea de arbori decat exploatarea lemnului. Acelasi studiu mai arata ca circa un miliard de oameni care traiesc in conditii de saracie extrema depind de apa, lemnul si hrana pe care le procura din padurile ce ar urma sa fie defrisate.
Negociatorul-sef american in cadrul Protocolului de la Kyoto, Stuart E. Eizenstat, a declarat, legat de acelasi subiect, ca includerea unor stimulente fiscale pentru impaduriri in viitorul acord Post-Kyoto ar putea determina statele in curs de dezvoltare sa adere la acest acord.
Tarile industrializate isi protejeaza padurile
Europa si America de Nord au reusit franarea procesului de despadurire dupa mai multe secole, potrivit unui raport recent al ONU.
Raportul bianual al Organizatiei Mondiale pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) observa efectele pozitive ale dezvoltarii economice, care s-a rasfrant dupa 2000 si intr-un concept de exploatare rationala a zonelor impadurite. Tarile care mai au probleme serioase in gestionarea zonelor impadurite sunt cele sarace sau macinate de conflicte, in vreme ce in Statele Unite despadurirea a stationat, iar in Europa a dat inapoi. Regiunile cu cea mai inalta rata de despadurire au ramas, potrivit raportului ONU, Africa, America Latina si zona Caraibelor. Un expert FAO indica si o cifra ingrijoratoare: 32 milioane de acri de padure dispar in fiecare an, totusi despadurirea in cifre nete (diferenta intre ce se taie si ce se planteaza) a scazut intr-un deceniu de la 22 milioane la 17 milioane de acri pe an (un acru=0,4 hectare).
Africa are inca 16 la suta din suprafata impadurita a Terrei, dar noua la suta din aceasta suprafata s-a pierdut in ultimii 15 ani, iar in America Latina (ale carei paduri reprezinta jumatate din zonele impadurite de pe Glob) se pierde in fiecare an, din 2000 incoace, 0,5 la suta din suprafata impadurita, consemneaza raportul FAO.
Exista si zone care au inregistrat dupa 2000 o crestere a suprafetelor acoperite de paduri, in primul rand China, unde investitiile in plantari de puieti reusesc sa sufoce tendinta de exploatare irationala a padurii din alte regiuni, cum ar fi Delta Mekong. Expertul FAO are si o explicatie pentru despadurire: nevoia de terenuri pentru agricultura si cresterea animalelor.
O zona unde despadurirea s-a mentinut la un nivel constant o reprezinta Statele Unite. Raportul FAO consemneaza o situatie diferita de acum cativa ani, cand un studiu american constata transformarea padurii in „insule de verdeata”, inghitite tot mai mult de constructiile din afara oraselor. Volker Radeloff, profesor la Universitatea Wisconsin-Madison, a realizat un studiu pe baza datelor oficiale americane despre extinderea zonelor locuibile in zone impadurite declarate rezervatii naturale, dupa 1950, si a ajuns la concluzia ca, in ultima jumatate de veac, numarul amenajarilor locuibile in zone impadurite a crescut de la 500.000 la 1,5 milioane.
Tara verde nu-si mai merita numele
Nu mai este Irlanda, care avea pe vremuri aceasta reputatie si mandrie. In Europa, un exemplu de conservare a padurii este Finlanda, care a promovat, in semestrul cand a detinut presedintia UE, iulie-decembrie 2006, o agenda ambitioasa de protectie a mediului. Finlanda este tara in care produsele furnizate de padure (primar sau secundar, de exemplu produsele de birotica) reprezinta circa 25 la suta din veniturile de la export. Din 1950 aceasta suprafata impadurita a sporit de la 55 la 80 metri cubi. Aproximativ doua treimi din suprafata impadurita a Finlandei este in proprietate familiala, ceea ce este de natura sa ingreuneze planurile guvernului de a integra productia forestiera in strategia mai larga de dezvoltare durabila si conservare a biodiversitatii.
Un reprezentant al „tarii celor 1000 de lacuri” in Comisia Europeana, Paas Rautio, explica de ce acest lucru nu se intampla: din cauza „utilizarii alternative” a padurii, pentru cultura fructelor de padure. Aceasta este o traditie bazata pe dreptul nordic, in virtutea careia mai mult de jumatate din populatia adulta a Finlandei iese de mai
