Studiile cercetatorilor din Canada sustin ca fasolea, lintea, nautul si mazarea previn diabetul zaharat.
Oamenii de stiinta din Canada sustin ca un consum ridicat de leguminoase poate sa previna diabetul zaharat de tip 2. Lista alimentelor „magice” contine fasole, mazare, naut si linte.
Leguminoasele pot reduce in mod semnificativ tensiunea arteriala, nivelul de glucoza din sange, precum si riscul bolilor cardiovasculare la pacientii cu diabet zaharat de tip 2, au anuntat in concluziile unui studiu, cercetatorii de la Spitalul St. Michael din Toronto, Canada.
„Stim din cercetare ca fasolea, lintea, nautul si mazarea, pe scara indicelui glicemic sunt de ajutor in scaderea nivelului de glucoza din sange”, a declarat Dr. David Jenkins, director al Centrului de cercetari al Spitalului St. Michael.
Medicii sustin ca pacientii diabetici trebuie sa poata sa ajunga sa-si controleze nivelul de glucoza din sange, pentru a evita pe termen lung riscul de a dezvolta boli coronariene, boli de rinichi si leziuni ale nervilor.
Risc scazut de infarct
Studiul s-a bazat pe o cercetare care a implicat 121 de diabetici de tip 2. Jumatate din ei au primit o dieta sanatoasa, pe baza de fibre insolubile, cum ar fi boabe de grau intreg, iar cealalta jumatate din pacienti au primit o dieta cu indice glicemic scazut – o ceasca pe zi de leguminoase.
In cazul celei de-a doua grupe de pacienti, s-a constatat imediat dupa masa, un indice glicemic mai mic. Jenkins a spus ca in cazul pacientilor care au consumat paine alba s-a constatat o crestere brusca a nivelului de zahar din sange. In schimb, dieta pe baza de legume legume, paste, fructe de padure si mere nu a afectat in niciun fel indicele glicemic.