Incalzirea globala si dezghetul la care este supusa zona arctica a impus o noua cursa pentru accesul la resurse din aceasta zona, una asemanatoare poate cu cea a inarmarilor din timpul razboiului rece. Desi disputa este inceputa doar cu cativa ani in urma, Moscova manifesta interesul cel mai sporit pentru a ocupa zona in cauza, o atitudine expansionista ce aduce aminte de lupta pentru ocuparea Berlinului din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Si acum, ca si atunci, mai multe puteri occidentale care revendica la randul lor drepturi teritoriale asupra acestui tinut inghetat, sunt angrenate in a stopa Rusia de a-si duce planul la bun sfarsit. Vecinii Rusiei din regiunea arctica – SUA, Canada, Norvegia, Danemarca – sunt cu totii membri NATO iar majoritatea si-au suplimentat efectivele militare din nord, pentru a se pregati de o eventuala confruntare cu Rusia, chiar daca aceasta este ultima lor intentie. Situatia este cu atat mai dificila din cauza lipsei unor norme juridice in dreptul international care sa clarifice acest aspect ramas inca foarte ambiguu. Moscova are mai multe prioritati in zona arctica, dar tema centrala ramane accesul la bogatiile acestei zone care putea fi exploatata mai usor in urma fenomenul de topire a ghetii. Potrivit unor experti, regiunea arctica ar putea detine circa 13% din cantitatea inca cantitatea de petrol inca nedescoperita si circa 30% din resursele inca nedescoperite de gaze ale lumii. In astfel de conditii, nu este de mirare ca zona arctica devine treptat una de interes pentru stiinta, economie, politica iar cursa pentru control este in continua dezvoltare. Aceste bogatii pot juca un rol semnificativ in noua configuratie geopolitica a lumii si totodata in echilibrul de putere care s-ar putea balansa in favoarea unora dintre actorii enumerati mai sus. In aceasta competitie, Rusia pare sa detina pozitia dominanta, dupa ce a intreprins mai multe expeditii pana in prezent in aceasta zona. Prima pana la dorsala Mendeleev in 2005, apoi pe dorsala Lomonosov in vara lui 2007 si una in 2010 in arhipeleagul Franz-Josef. In 2007, exploratorii rusi au amplasat un drapel national pe fundul oceanului Arctic, la mai mult de 4.000 de metri sub nivelul Polului Nord, intr-o misiune care a simbolizat revendicarile teritoriale ale Moscovei si un semnal puternic ca ia foarte in serios acest lucru.
Strategii de stat
Atat de in serios, incat Rusia are in vedere chiar infiintarea unor unitati militare specializate, care sa fie stationate in zona arctica, pentru a-si apara interesele si noile granite pe care spera sa le redeseneze. In 2008, Kremlinul a adoptat o strategie care urmeaza sa fie aplicata pana in 2020 si care sa asigure Rusiei statutul de „principala putere in zona arctica”. Dar nu numai in plan economic, Rusia ar putea beneficia de mari avantaje. Consecintele militare ale unei astfel de expasiuni a Rusiei in aceasta zona ar putea fi insemnate, deoarece controlul asupra Polului Nord ar intari foarte mult puterea Flotei de Nord a Rusiei, care isi are acum bazele in Peninsula Kola. Astfel s-ar castiga control asupra celor mai scurte rute navale de transport dintre Eurasia si America de Nord iar tara care va stapani si spatiul aerian a acestei regiuni care avea o pozitie dominanta si va obtine astfel superioritate din punct de vedere militar. Chiar daca Razboiul Rece nu a ramas decat o colectie de amintiri, principiile geopoliticii fac din rivalitatea ruso-americana un factor constant al relatiilor internationale. Ciocnirea intereselor pentru zona Arctica dintre SUA si Rusia ar putea conduce din nou la o noua cursa a inarmarilor chiar daca atentia lumii se indreapta in aceste zile spre zona Orientul Mijlociu iar specialistii stau cu ochii pe dezvoltarea si ambitiile militare ale Chinei si Indiei.
Apa, obiectiv de securitate nationala
Nu mai putin adevarat este faptul ca Rusia ia in calcul si rezervele de apa potabila din aceasta zona. Seful Consiliului Securitatii ruse, Nikolai Patrusev, declara intr-un interviu acordat in august 2010 publicatiei Rossiiskaia Gazeta ca deficitul de resurse de apa a generat un fenomen periculos – migratia, peste 20 de milioane de oameni parasindu-si casele numai intr-un singur an, dar si conflicte armate. Potrivit prognozelor expertilor rusi, intre anii 2035-2045, cantitatea de apa potabila pe care o consuma omenirea va fi egala cu resursele ei, dar criza mondiala de apa poate aparea mai devreme. “Aceasta situatie este legata de faptul ca principalele resurse de apa sunt concentrate numai in cateva tari. Acestea sunt in principal Brazilia, Canada si Rusia. Fireste ca, in aceste tari, nu va fi utilizata toata apa chiar si catre 2045, avandu-se in vedere marile lor resurse. Insa, pentru multe tari problema apei poate aparea maine“, semnala Patrusev. In Rusia, problema consta nu in resursele de apa, ci in utilizarea lor, ceea ce creeaza deja de acum un real pericol pentru securitatea nationala a tarii, noteaza cotidianul, preluat de Karadeniz Press. Pericolul unei crize a apei este mentionat si in strategia securitatii nationale pana in anul 2020, adauga ziarul. Potrivit lui Patrusev, in 2009, numai 38% din localitatile ruse au fost alimentate cu apa potabila de buna calitate. In peste jumatate din orasele si localitatile ruse, calitatea apei nu este cunoscuta, intrucat ea nu a fost testata.
Ambiguitate juridica
Din punct de vedere juridic, zona arctica este de asemenea intr-o ceata totala, situatie din care toate cele cinci state intrate in aceasta cursa (Rusia, SUA, Canada, Norvegia si Danemarca) vor sa profite. In prezent, situatia se judeca in spiritul Legii Marilor adoptata in 1982 si care a intrat in vigoare in anul 1994. Aceasta stipuleaza ca „o tara poate pretinde drepturi exclusive economice asupra unei distante de cel mult 200 mile“. Totodata, Natiunile Unite, prin Comisia pentru delimitarea platoului continental, au dreptul de a decide in astfel de dispute, pe baza Conventiei ONU pentru dreptul maritim, din 10 decembrie 1982. Documentul ONU permite tarilor semnatare, care au iesire la mare, sa isi extinda drepturile de explorare a resurselor naturale, minerale, energetice si biologice, de la 200 de mile la 350 de mile, in cazul in care pot dovedi, pe baza unor studii stiintifice, ca extinderea reprezinta „prelungirea naturala a platoului continental”. Tocmai din aceasta cauza, Rusia se straduieste sa demonstreze cu argumente stiintifice ca acest teritoriu i se cuvine. Spre exemplu, Rusia, Canada si Danemarca si aroga drepturile asupra dorsalei Lomonosov, aceasta avand marirea Germaniei, Frantei si Italiei la un loc, si se intinde pe o lungime de 1.800 de kilometri de-a lungul Oceanului Arctic, din Siberia peste Polul Nord si apoi catre Insulele Ellesmere din Arhipelagul Arctic Canadian. Argumentand ca dorsala este o extensie a teritoriului sau, Rusia vrea sa adauge 1,2 milioane de kilometri patrati la teritoriul sau de dincolo de Cercul polar arctic, regiune ce ofera circa 80% din productia nationala de gaz natural si 60% din cea de petrol. Totodata, zona in cauza este principala sursa de provenienta a metalelor pretioase. Astfel, cu extensia teritoriala dorita Rusia ar putea detine un adevarat imperiu de resurse care se intinde pe 4 milioane de kilometri patrati cu rezerve de circa 30 de milioane de tone de petrol si 130 de miliarde de metri cubi de gaze.
Zanganit de arme inghetate
In lumina acestor argumente, Moscova se zbate sa obtina sa solicite in acest an Organizatiei Natiunilor Unite, o modificare a frontierelor zona arctica, anunta in vara lui 2011, ministrul apararii si vicepremierul rus Serghei Ivanov. „Ma astept ca anul viitor sa transmitem comisiei ONU o cerere fundamentata stiintific privind extinderea frontierelor platoului nostru continental in zona arctica”, a declarat Ivanov, conform agentiei oficiale ITAR-Tass. La numai o saptamana distanta, actualul presedinte rus formula o pozitie mult mai taioasa care includea si o dimensiune militara. „Vreau sa subliniez. Rusia intentioneaza, fara indoiala, sa isi extinda prezenta in Arctica. Suntem deschisi pentru dialogul cu partenerii nostri straini, cu toti vecinii nostri din regiunea arctica, insa apararea intereselor noaste geopolitice va fi temeinica”, a declarat Putin. Cuvintele sale au fost urmate de aplauze din partea colegilor de partid, iar a doua zi, Ministrul rus al Apararii, Anatoli Serdiukov, a anuntat ca doua brigazi armate (pana la 10.000 de militari) vor fi trimise sa apere interesele Rusiei in regiunea arctica, scria revista Time. Nu acelasi a fost mesajul lui Putin in septembrie 2010, cand a invitat toti factorii de decizie din aceasta zona la Moscova pentru un summit numit „Arctica – Teritoriu al dialogului”. Putin s-a referit atunci la nordul extrem ca la „o zona a pacii si a colaborarii”, in timp ce oficialii rusi au negat ca ar fi dispus pregatirea trupelor rusesti pentru Arctica. Pana in 2014, Canada, Danemarca si Rusia vor aduce la cunostinta Organizatiei Natiunilor Unite revendicarile lor, iar aceasta va decide daca sunt intemeiate. In cazul in care pretentiile tarilor se vor suprapune, acestea vor trebui sa ajunga singure la un acord. Cu toate ca acest lucru va fi extrem de dificil de negociat iar statele terte vor face la randul lor presiuni mari asupra subiectilor din negocieri.
