Din anii „50, Globul s-a incalzit cat intr-un secol

Multe observatii convergente conduc spre concluzia ca, in secolul XX, clima globala a suferit schimbari majore. De la publicarea celui de-al doilea Raport de evaluare asupra schimbarilor climatice (SAR4), datele suplimentare despre evolutia climei si paleoclimei, precum si metodele superioare de evaluare a acestor date, au dus la concluzia-cheie este ca, in secolul trecut, temperatura medie globala la suprafata Terrei a crescut cu circa 0,6 grade Celsius, o valoare cu 0,15 grade mai mare decat cea estimata pentru perioada 1861-1994, ceea ce inseamna o crestere accelerata in ultimii ani ai secolului (1995-2000).

Noile cifre tin cont de efectele noilor „insule termice urbane”. In general, incalzirea globala in secolul trecut s-a concentrat in doua mari perioade, 1910-1945 si 1976-2000. In general se admite ca anii 90 au fost deceniul cel mai calduros, iar 1998 anul cel mai calduros din 1861, de cand incalzirea climatica este monitorizata stiintific. Temperatura atmosferica a crescut, incepand din anii 50, in paturile joase, sub 8 kilometri, relativ constant cu circa 0,1 la suta la zece ani. Din 1979, cand monitorizarea cresterii temperaturilor se face prin satelit, masuratori mai riguroase au indicat o crestere a temperaturii in straturile joase ale atmosferei cu pana la 0,10 grade intr-un deceniu, dar in acelasi timp o crestere mai consistenta a temperaturii medii la suprafata solului, de 0,15 grade. Aceasta diferenta intre incalzirea atmosferei si a solului a fost observata mai intai in regiunile tropicale si subtropicale.

Subtierea paturii de ozon, aerosolii si fenomene naturale, precum El Nino, nu au avut nici ele acelasi efect in atmosfera ca la nivelul solului. Si suprafetele acoperite cu gheata si zapada au scazut in secolul XX, cu aproximativ 60 la suta de la sfarsitul anilor 60. Si perioada de inghet a lacurilor si apelor curgatoare la latitudini moderate din emisfera nordica a scazut cu aproximativ doua saptamani pe an, in timp ce in afara zonei polare topirea ghetarilor montani este un fenomen larg raspandit. Cat priveste calota glaciara maritima din emisfera de nord, ea a diminuat din anii 50 cu 10-15 la suta. Ceea ce inseamna, pana la sfarsitul secolului XX, o reducere in medie cu 40 la suta a stratului de gheata din Oceanul Arctic in sezonul de vara-toamna.

Nivelul global al marii a crescut in secolul XX cu pana la 0,2 metri, incarcatura termica asupra oceanului planetar facandu-se resimtita tot dupa 1950. Cantitatea medie de precipitatii a crescut si ea, in medie cu 0,5-1 la suta la zece ani, la latitudinile medii din emisfera nordica si cu 0,2-0,3 la suta in zonele tropicale. In zonele tropicale din emisfera nordica (intre 10 si 30 de grade latitudine) ploile au diminuat, cel mai probabil, cu aproximativ 0,3 la suta la fiecare 10 ani. Aceasta s-a intamplat de obicei in paralel cu reducerea variatiilor de temperatura zi-noapte, dar masuratorile au scos la iveala ca frecventa temperaturilor extrem de joase a scazut in mai mica masura decat a crescut frecventa temperaturilor extrem de inalte. Fenomenul El Nino – de oscilatie australa, a afectat variatiile de temperatura si regim al precipitatiilor in zonele tropicale, subtropicale si partial in zona temperata, mai ales din anii 70, cand aceasta influenta a fost mai puternica decat in intregul secol XX. Astfel, daca suprafetele afectate de fenomene extreme (seceta sau inundatii) au cunoscut o extindere relativ slaba in secolul XX, in ultimele trei decenii fenomenul s-a accentuat. Ce nu s-a schimbat in secolul XX din punct de vedere al parametrilor climatici, este temperatura medie in anumite zone oceanice din emisfera sudica si Antarctica, ramase in general la adapost de efectele incalzirii globale. In Antarctica nu s-a semnalat o crestere semnificativa a nivelului marii din 1978 cand aceasta este monitorizata prin sateliti.

Nici schimbarile de regim al furtunilor tropicale si extratropicale in secolul XX nu permit o sistematizare cu concluzii clare, crestere sau scadere a ocurentei acestor fenomene. Schimbarile climatice se datoreaza pe de-o parte variatiilor din sistem si, pe de alta parte, factorilor externi (naturali sau umani). Activitatile umane au modificat, pe tot parcursul secolului XX, concentratiile de gaze cu efect de sera. Aceste emisii au tendinta de a provoca incalzirea planetei absorbind o parte din razele infrarosii. Emisiile de bioxid de carbon, principalul gaz cunoscut cu „efect de sera”, rezultat din arderea combustibililor fosili, dar si din defrisari-despaduriri, au crescut cu 31 la suta in 200 de ani (de la 1750), ajungand la un nivel nemaiintalnit in ultimele 20 de milioane de ani.

Sursa: Cronica Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *