Leacuri din gradina: Lintea

Leacuri din grădină: Lintea
Leacuri din gradina: Lintea
Leacuri din gradina: Lintea

Consumata din timpuri preistorice, disponibila in orice anotimp, fiind una dintre leguminoasele cel mai usor de digerat, lintea a devenit in zilele noastre un aliment de baza, pe care ar trebui sa-l consumam mai des pentru a avea o sanatate de fier si o energie de zile mari.

Lintea (Lens culinaris) este o planta anuala leguminoasa, originara din Asia Centrala, ale carei seminte sunt comestibile. A fost una dintre primele plante cultivate de om pentru a fi utilizata in alimentatie. Semintele de linte sunt in general numai cate doua in fiecare pastaie. Exista mai multe varietati de linte, ale caror seminte difera atat din punctul de vedere al culorii (portocaliu, rosu, verde, verde inchis, maro) cat si al dimensiunii si al timpului de fierbere. Cele mai indicate sortimente pentru alimentatie sunt lintea verde si cea rosie, care isi pastreaza cel mai bine forma si proprietatile in urma fierberii. Cu un gust fin, asemanator celui de nuca, lintea verde este cea mai raspandita. In schimb, lintea rosie este cel mai rar sortiment.

Cu un continut ridicat de fibre, fier, magneziu, fosfor, proteina si un procent foarte scazut de grasimi, lintea are proprietati nutritive valoroase. Se remarca in special prin vitaminele din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6 si B9) dar contine si vitaminele A, C, E, K, cupru, carbohidrati, calciu, seleniu, zinc, acizi grasi Omega 3 si Omega 6. Ea nu contine colesterol, aduce un aport caloric de aproximativ 110-160 kcal/100g, in functie de varietatea preparata si modul de preparare.

Semintele de linte sunt o optiune alimentara preferata de vegetarieni si populatiile cu traditie vegetariana. Datorita timpului de fierbere redus, lintea este o excelenta alternativa la fasole, in preparate pasate, in supa, in asociatie cu orez, carne si legume. Toate componentele acestei plante — radacina alba, tulpina cu frunze, florile si semintele sunt utilizate in medicina chineza. Lintea este o sursa importanta de antioxidanti, compusii care apara celulele organismului de actiunea nociva a radicalilor liberi, raspunzatori de aparitia afectiunilor cardiovasculare, a anumitor tipuri de cancer si a altor boli asociate imbatranirii.
Fibrele solubile pot contribui la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin actiunea de normalizare a nivelului de colesterol din sange. Tot fibrele solubile pot ajuta la un control mai bun al diabetului de tip 2, prin incetinirea asimilarii glucozei din alimente. La randul lor, fibrele insolubile sunt eficiente in combaterea constipatiei. Consumul de linte previne tulburarile digestive si sindromul de colon iritabil.

Contributia adusa de linte la sanatatea inimii nu consta doar in fibre, dar si in cantitati semnificative de acid folic si magneziu. Atunci cand avem suficient magneziu in corp, venele si arterele respira „relaxate”. Joaca un rol vital in mentinerea sanatatii oaselor si a dintilor si contribuie la dezvoltarea si regenerarea tesuturilor, la stabilizarea pH-ului sangvin. Fierul pe care-l contine lintea este esential pentru transportul oxigenului in organism si pentru formarea globulelor rosii in sange. Zincul intra in reactiile imunitare si accelereaza cicatrizarea ranilor. Magneziul intra in actiunile enzimatice si intareste sistemul imunitar. Creste rezistenta fizica la efort si reprezinta o sursa de energie pentru organism. Este recomandata pentru combaterea insomniei si in tratamentul post-operatoriu.

S-a demonstrat stiintific ca incetineste progresia bolii Alzheimer, ajuta la dezvoltarea memoriei si la cresterea capacitatii de atentie si memorare. Prin consumul de linte putem combate anemia si putem trece cu bine peste momentele de oboseala si stres. Lintea este valoroasa in curele de slabire: desi are un continut caloric mic, ofera o senzatie de satietate de lunga durata prin fibre si proteine. Ea ofera organismului nutrientii, vitaminele si mineralele necesare unei functionari optime.

Nu exista contraindicatii serioase pentru linte, insa este indicat ca dieta sa nu se bazeze excesiv pe consumul acestei legume, pentru a nu se solicita prea mult aparatul digestiv. Totusi, in caz de indigestie, obezitate, cistita, guta, este recomandat sa se evite consumul de linte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *