China, poluarea aerului, incalzirea globala si gazele de sist

Companiile poloneze se retrag din explorarea gazelor de şist
China, poluarea aerului, incalzirea globala si gazele de sist
China, poluarea aerului, incalzirea globala si gazele de sist

China este tara cea mai populata de pe glob si a doua economie mondiala, dupa SUA. Pentru a-si sustine economia, China are nevoie de cantitati enorme de energie, in special electricitate. Anual, 1.950 miliarde Kwh sunt generati de centralele electrice chineze. Circa trei sferturi din aceasta cantitate este produsa de termocentrale pe carbuni. De aici, decurg doua importante consecinte: poluarea aerului si cresterea emisiilor de CO2, care conduc la amplificarea incalzirii globale antropogene. Exista posibilitatatea ca ambele probleme ale economiei chineze sa fie ameliorate prin utilizarea gazelor de sist.

Poluarea aerului in China

China este cel mai mare producator de carbune din lume, cu o productie in continua crestere: de la 2,226 miliarde tone in 2005 a ajuns la 3,660 miliarde tone in 2013, ceea ce reprezinta o crestere de peste 64%. La sfarsitul anului 2006, rezervele de carbune ale Chinei erau de 114 miliarde tone (antracit si lignit), plasand-o pe locul trei in lume, dupa SUA si Rusia[1]. Daca nivelul de exploatare se va mentine la nivelul anului 2012, China isi va epuiza rezervele de carbune in urmatorii 31 ani.

Ritmul extraordinar de dinamic al economiei chineze nu se va reduce probabil intr-un viitor apropriat si, pentru a-l mentine, China pune in functiune o noua termocentrala pe carbune la fiecare 7-10 zile. In 2013, energia produsa a crescut cu 50 gigawatt fata de anul precedent, ceea ce reprezinta aproximativ de sapte ori consumul energetic anual al orasului New York[2].

Arderea unor cantitati impresionante de carbune produce, o data cu electricitatea, si o poluare masiva a aerului din imprejurimile termocentralelor. Pe langa poluarea atmosferica („celebrul” smog!), se produc sute de milioane de tone de deseuri solide, incluzand cenusa si lichide reziduale care contin mercur, arsenic, uraniu, toriu si alte metale grele.

Gradul de poluare atmosferica se masoara prin asa-numitul AQI (Air Quality Index – Indicele de calitate a aerului). Principalul component al indicelui AQI este factorul PM2,5, care se refera la pulberi in suspensie cu diametrul de 2,5 microni sau mai mic. PM2,5 este produs direct prin arderea combustibililor, dar si prin reactii secundare ale oxizilor de sulf si azot emisi in timpul arderii. Aceste pulberi sunt asa de mici incat patrund adanc in plamanii oamenilor de unde sunt absorbite in sange si conduc la boli cardio-respiratorii. Agentia de Protectia Mediului (EPA) estimeaza ca PM2,5 este responsabil pentru circa 75.000 de morti premature in SUA, chiar daca valorile AQI sunt de regula la nivelul bun sau moderat(AQI = 0 – 100)[3]. In Europa, decesele provocate de poluarea aerului in 2010 au fost estimate la 400.000 de catre Comisarul Mediului European, cauza fiind reprezentata de valorile PM2,5 mult mai mari aici decat in SUA.[4]

Nivelurile de poluare atmosferica din SUA si UE sunt, totusi, mici in comparatie cu cele din China. La inceputul anului 2013, in Beijing s-a inregistrat un AQI = 866, mult deasupra pragului nominal de periculos (AQI=300). Pe 21 octombrie 2013, orasul Harbin din nordul Chinei, cu o populatie de 11 milioane de oameni, a pus in functiune sistemul sau centralizat de ardere a carbunilor si nivelul poluarii a atins valoarea 1.000! „Nu-ti poti vedea degetele in fata ochilor”, declara un locuitor.[5] Vizibilitatea la aeroportul orasului a scazut sub 10 metri. Autoritatile locale au inchis scolile, aeroporturile si multe autostrazi, iar oamenii au fost sfatuiti sa ramana in casa. Imagini terifiante care descriu scara poluarii aerului din China pot fi vazute aici: „Poluarea aerului in Beijing vazuta din spatiu”, „China invelita in smog. Din nou”, ori „Smogul a inchis orasul Harbin”.

PM2,5 constituie o problema ecologica de cea mai mare importanta. In 2010, Health Effects Institute a estimat ca poluarea aerului a produs 3,2 milioane de decese premature, din care 1,2 milioane in China si 620.000 in India.[6] Si nu trebuie sa scapam din vedere ca arderea carbunilor in termocentrale este in continua crestere.

Intr-un studiu publicat in 2013, un grup de cercetatori din China, Israel si SUA, a prezentat cele mai convingatoare dovezi despre legatura dintre poluarea produsa de carbuni si decesele premature[7]. Studiul a determinat ca 250 milioane de oameni, traind la nord de raul Huai, au respirat un aer care continea, in medie, 184 mg/m3 de pulberi peste limita admisibila. Aceasta situatie le-a scurtat viata, in medie, cu 5,5 ani.

Cresterea emisiilor de CO2 in China

O alta consecinta a arderii intensive a carbunilor in termocentralele chineze este crestere emisiilor de CO2, principalul gaz antropogen cu efect de sera. Incepand din 2006, China a depasit SUA la emisia de CO2, iar actualmente, datorita cresterii economice rapide,  emite de doua ori mai mult CO2 decat Statele Unite. In consecinta, emisia de gaze cu efect de sera din China creste cu 8 – 10% pe an si, pana in 2020, China va emite de patru ori mai multe gaze cu efect de sera decit SUA. Chiar daca emisiile americane vor inceta brusc maine, emisiile globale vor ajunge la acelasi nivel in patru ani ca urmare a cresterii economiei chineze[8].

Climatologii, precum cei din grupul de cercetare non-profit Berkeley Earth, sunt alarmati de posibilitatea unor modificari climatice produse de emisiile de gaze cu efect de sera din termocentralele Chinei si recomanda ca Statele Unite sa ajute China sa treaca de la carbune la gazele de sist[9]. Intr-un interviu din 2013, Zou Li, directorul adjunct al Centrului National al Chinei pentru Strategia Climei si Cooperare Internationala, a declarat:

Daca China ar putea inlocui carbunele cu petrol ca sursa primara de energie, emisiile de gaze de sera s-ar reduce cu o treime. Daca am putea inlocui carbunele cu gaz natural, emisiile ar scadea cu doua treimi. Dar resursa principala a Chinei este carbunele. Noi avem numai cantitati limitate de alte resurse si evident ca o dependenta de importuri este nerealista. Drumul catre energie curata este o provocare masiva[10].

China si gazele de sist

Singura modalitate de a compensa o crestere enorma a consumului de energie si a consecintelor legate de aceasta este de a ajuta China sa faca trecerea de la carbune la gaze naturale. O termocentrala moderna pe gaz emite intre o treime si jumatate din dioxidul de carbon eliberat de carbune pentru aceeasi cantitate de energie electrica produsa, iar pulberile in suspensie sunt de circa 400 ori mai putine (pentru concentratiile celorlalti poluanti ai aerului, vezi Tabelul din articolul meu „Fracturarea hidraulica si impactul asupra incalzirii globala”). In articolul mentionat, am mai scris ca  „…Suporterii fracturarii hidraulice sustin ca dezvoltarea formidabila a industriei gazelor de sist reprezinta cauza esentiala pentru care Statele Unite sunt singura natiune majora care a redus semnificativ emisiile de gaze de sera in perioada actuala de incalzire globala… Intre 2007 si 2012 Statele Unite si-au redus emisiile de gaze de sera cu 450 milioane de tone, cea mai mare scadere inregistrata de vreo tara de pe glob. …Suporterii fracturarii hidraulice au capitalizat imediat aceasta constatare afirmand ca reducerea emisiilor se datoreaza unei tendinte fundamentale de trecere de la carbune la gazul natural si energiile alternative”.

Economistii estimeaza ca, mentinand ritmul actual, cresterea economica a Chinei va necesita un consum de gaz natural in deceniul urmator cuprins intre 250-500 miliarde metri cubi (mmc) pe an. Pentru comparatie, China a consumat 162 mmc de gaz natural in 2013, din care importurile (LNG si pe conducta) au reprezentat 51 mmc (32%)[11].

Va putea China sa urmeze exemplul american al exploatarii gazelor de sist ca alternativa la consumul de carbune? China are potentialul de a produce cantitati mari de gaze de sist prin fracturare hidraulica (de fapt, China este actualmente al treilea producator mondial de gaze de sist, dupa SUA si Canada). In 2013, US Energy Information Administration a estimat ca China are rezerve recuperabile tehnic de 31.573 mmc, aproape cu 60% mai mult decat Statele Unite[12]. In 2013, China a produs 200 milioane metri cubi de gaze de sist, ceea ce reprezinta mai putin de 0,2% din productia totala de gaz natural al tarii. Productia din 2013 a reprezentat, totusi, o crestere semnificativa fata de cele 30 milioane metri cubi de gaze de sist exploatati in 2012. China spera ca, pana in 2015, productia de gaze de sist sa ajunga la 6,8 mmc, adica 5,5% din cantitatea totala de gaze naturale.[13]

Citandu-l pe Wu Xinxiong, seful Administratiei Nationale a Energiei din China, site-ulwww.cpnn.com.cn a raportat luna aceasta ca China intentioneaza sa pompeze 30 mmc gaze de sist anual pana in 2020, ceea ce reprezinta o revizuire a unui tel anterior de 60-80 mmc anual stabilit in 2012. Anuntul survine dupa patru ani de prospectiuni si foraje care pana in prezent au gasit doar un zacamant important – structura Fuling – in cea mai prospectata zona gazeifera din sud-vestul bazinului Sichuan. Expertii spun ca succesul Fuling este greu de repetat din cauza geologiei complexe si a costurilor de productie ridicate.

Un raport recent (iunie 2014) al IEA prevede ca „varsta de aur” a gazelor de sist, care s-a impamantenit deja in America, se va extinde in China in urmatorii 5 ani. Ingrijorarile legate de calitatea aerului si incalzirea globala motiveaza guvernul chinez sa ia masuri majore pentru inlocuirea carbunilor, ca sursa primara de energie, cu gazele de sist. Cererea Chinei pentru gaz va creste la 315 mmc in 2019, o crestere de 90% pentru perioada 2014-2019. Raportul mai mentioneaza ca, in timp ce China va ramane un importator „semnificativ”, aproape jumatate din cererea noua de gaz va fi obtinuta din resursele proprii, majoritatea fiind gaze de sist[14].

Exemplul Statelor Unite, unde productia de gaze de sist a reusit sa transforme in scurt timp SUA dintr-unul din cei mai mari importatori de gaz natural intr-un viitor exportator de combustibil fosil, nu poate fi replicat imediat de China. Exista o serie de probleme tehnologice, geologice, tehnice si topografice de a caror rezolvare depinde succesul productiei gazelor de sist din China.

Companiile nationale de petrol si gaze din China nu au experienta sau know-how-ul necesare pe care Statele Unite le-au folosit pentru a explora si exploata rapid resursele de gaze de sist. Doua companii de stat, China National Petroleum Corp. si China Petroleum & Chemical Corp., cunoscuta sub numele Sinopec, au inceput proiecte ambitioase de implementare a tehnologiilor americane prin acorduri joint-venture cu companii din SUA. De exemplu, Chevron, in cooperare cu China National Petroleum Corp., a investit 6,4 miliarde $ in proiectul Chuandongbei, care trebuia sa produca 12 mmc de gaze de sist pe an. Dar au intervenit mai multe dezacorduri intre firma americana si partenerul chinez legate de modul cum trebuie dezvoltat proiectul. Intarzierile plus costurile adiacente (36% peste bugetul initial) au facut acest proiect o investitie dificila. Si alte incercari de atragere a unor firme occidentale la dezvoltarea resurselor de gaze de sist nu au fost pe deplin fructuoase. Numai Royal Dutch Shell si Hess Corp. au reusit sa obtina contracte de productie, in timp ce multe alte firme, printre care ExxonMobil si BP, de-abia au progresat dincolo de stadiile preliminare de studiere a perimetrelor gazeifere.

Alte cooperari au mers bine. In luna iunie a.c., Sinopec a semnat un joint-venture cu FTS International, una dintre cele mai mari companii de completare a forajelor neconventionale. Acest contract include producerea de pompe si echipament in SUA optimizate pentru fracturarea hidraulica si completarea forajelor din China. De asemenea, Sinopec a anuntat formarea altui joint-venture cu compania Weatherford International pentru a colabora la producerea de scule performante de foraj, precum cele folosite in sondele cu temperaturi inalte si presiuni mari ale fluidelor. In iulie a.c., Halliburton Co. a semnat un joint-venture cu Petrotech (Xinjiang) Engineering pentru a oferi servicii de fracturare hidraulica si consultanta avansata in probleme de petrol in provincia Xinjiang, zona care contine unul din cele mai importante zacaminte de argila gazeifera (bazinul Tarim din vestul Chinei). Alti parteneri americani, Baker Hughes si Schlumberger, colaboreaza cu SINOPEC Jianghan Oilfield Company pentru a-i instrui pe chinezi in domeniul fracturarii hidraulice si a carotajului geofizic.

Din punct de vedere geologic, cel mai promitator bazin cu gaze de sist, Sichuan, se afla intr-o zona afectata de falii numeroase care limiteaza forajul orizontal. In plus, frecventa cutremurelor din regiune (cel din 2008 a avut magnitudinea 8.0 si a produs aproape 70.000 victime) va creste temerile ca seismele ar putea fi provocate si de fracturarea hidraulica. Chiar daca aceste temeri sunt complet nejustificate, ele s-ar putea sa schimbe perceptiile localnicilor atunci cand un nou cutremur se va produce, ceea ce va conduce la opozitia fata de fracturare. De asemenea, regiunea are o topografie muntoasa, si asta incetineste transportul echipamentului de la o locatie la alta si creste costurile de productie.

Exista alte doua impedimente care ar putea influenta negativ dezvoltarea si exploatarea gazelor de sist in unele regiuni din China.

–        Lipsa apei sau cantitati mici disponibile. Aici este utila experienta corporatiei Apache din zona Horn River Field din Canada. Apache utilizeaza apa sarata din zacamantul Debolt la un pret mai mic decat apa dulce.

–        Lipsa infrastructurii si retele de conducte ineficiente. Sa ne gandim la China Expressway System. O sarcina care sta in puterile chinezilor s-o rezolve.

Exista si o serie de situatii favorabile care pot ajuta la dezvoltarea resurselor de gaze de sist din China: resurse uriase, o populatie cu educatie tehnica avansata, muncitori  numerosi, suportul guvernului, controlul preturilor, tehnologia si vasta experienta a Statelor Unite pe care China se poate baza etc.

Confruntata cu cele doua probleme majore create de consumul crescut de carbuni (poluarea aerului si amplificarea incalzirii globale), China doreste sa continue dezvoltarea resurselor sale de gaze naturale, inclusiv gaze de sist. Cu timpul, China va deveni foarte probabil un producator major de gaz natural, iar evenimentele si situatiile descrise mai sus confirma aceasta presupunere. Cu toate acestea, dezvoltarea gazelor de sist in China s-ar putea sa nu fie niciodata la fel de profitabila ca in SUA si nici sa fie o „revolutie” anuntata.

_____________________________

[1] Armond Cohen, 21 aprilie 2014, „Learning from China: A Blueprint for the Future of Coal in Asia”, The national Bureau of Asian Researchhttp://www.nbar.org/research/activity.aspx?id=418.

 

[2] Richard E. Muller and Elizabeth A. Muller, 2013, „Why every serious environmentalist should favour fracking”, Pointmaker, Centre for Policy Studies, London, ISBN 978-1-906996-80-2.

[3] EPA, iunie 2010, „Quantitative Health Risk Assessment for Particulate Matter”, report EPA-452/R-10-005, si

Lepeule, J, F. Laden, D Dockery, J Schwartz, 2012, „Chronic Exposure to Fine Particles and Mortality: An

Extended Follow-up of the Harvard Six Cities Study from 1974 to 2009”, Environmental Health

Perspectives vol. 120, no. 7, pp. 965-970.

[4] Elena G. Sevillano,  18 octombrie 2013, „Pollution is making Europe ill”, El Pais,http://elpais.com/elpais/2013/10/18/inenglish/1382105674_318796.html.

[5] Mia Li, 21 octombrie 2013, „‘Airpocalypse’ Hits Harbin, Closing Schools”, New York Times, http://sinosphere.blogs.nytimes.com/2013/10/21/air-pollution-hits-harbin-in-northeast-china-closing-schools-and-roads/.

[6] Yang, G.  et al., 2013,  „Rapid health transition in China, 1990–2010: findings from the

Global Burden of Disease Study 2010”, Lancet, v. 381, pp. 1987–2015.

Si

O’Keefe, B., 2013, „Recent Trends in Air Quality Standards in USA, Europe, and Asia:Whats next?”, Health Effects Institute, HEI Annual Conference, San Francisco 2013.

[7] Chen, Y., et al., 2013, „Evidence on the impact of sustained exposure to air pollution on life expectancy from China’s Huai River policy”, PNAS,http://www.pnas.org/content/110/32/12936.

[8] Elizabeth Miller, 12 aprilie 2013, „China must exploit its shale gas”, New York Times,http://www.nytimes.com/2013/04/13/opinion/china-must-exploit-its-shale-gas.html.

[9] Idem

[10] Xu Nan si Zhang Chun, 18 februarie 2013, „What the world is getting wrong about China and climate change”,https://www.chinadialogue.net/article/show/single/en/5711-What-the-world-is-getting-wrong-about-China-and-climate-change.

[11] http://www.eia.gov/countries/cab.cfm?fips=CH.

[12] US EIA, 10 iunie 2013, „Technically Recoverable Shale Oil and Shale Gas Resources: An Assessment of 137 Shale Formations in 41 Countries Outside the United States”, http://www.eia.gov/analysis/studies/worldshalegas/.

[13] Bloomberg News, 8 ianuarie 2014, „China’s 2013 Shale Gas Output Rises to 200 Million Cubic Meters”, http://www.bloomberg.com/news/2014-01-08/china-s-2013-shale-gas-output-rises-to-200-million-cubic-meters.html

[14] Oil & Gas Journal, 10 iunie 2014, „IEA outlook: ‘Golden Age’ of gas to extend to China”, http://www.ogj.com/articles/2014/06/iea-outlook-golden-age-of-gas-to-extend-to-china.html?cmpid=EnlLNGJune172014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *