Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, participă, în perioada 9-12 decembrie, la reuniunea la nivel înalt a celei de-a XX-a Conferințe a Părților (COP20), a Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), eveniment ce se desfasoară la Lima, în Peru. În cadrul intervenției sale din 10 decembrie, ministrul Mediului din România a vorbit despre eforturile Uniunii Europene în ceea ce privește lupta împotriva schimbărilor climatice: ”După cum știți, statele membre ale Uniunii Europene au decis deja să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, față de nivelul anului 1990. Este un efort semnificativ, însă insuficient la nivel global, câtă vreme ponderea emisiilor UE este de doar 8% din totalul emisiilor globale. Avem nevoie ca și alții să urmeze acest exemplu, în contextul reuniunii de anul viitor, de la Paris”, a declarat Attila Korodi. În ceea ce privește necesitatea adoptării unor politici climatice eficiente, ministrul Mediului a oferit ca exemplu România care, în ultimii 20 de ani, a reușit performanța de a-și reduce emisiile pe cap de locuitor cu 55%. ”În ceea ce privește energia regenerabilă, la nivelul anului 2013, contribuția energiei din surse regenerabile în coșul total de consum al României a atins un procent de 40%. Acest succes s-a putut atinge cu eforturi importante și costuri semnificative pentru populație, însă s-a tradus și prin crearea de locuri de muncă și introducerea de noi tehnologii în economie. Spre exemplu, cifrele vorbesc despre crearea a aproximativ 10.000 de locuri de muncă și injectarea a circa 4,5 miliarde de euro în economia României până în 2030, numai în ceea ce privește sectorul energiei eoliene”, a explicat ministrul Attila Korodi. Eforturile celor peste 10.000 de delegați prezenți la COP20 au ca obiectiv consolidarea bazelor pentru încheierea noului Acord Global în domeniul schimbărilor climatice. Acest acord cadru este așteptat să fie semnat în decembrie 2015, la Paris și va intra în vigoare din 2020. Acordul trebuie să includă toate cele peste 190 de State Părți ale UNFCCC. Acestea trebuie să prezinte contribuții naționale obligatorii, menite să anihileze riscul major de creștere a temperaturii globale cu peste 2 grade Celsius, față de perioada preindustriala. Dincolo de acest prag, exista un risc major ca efectele schimbărilor climatice să devină ireversibile și extrem de agresive. Chiar dacă se negociază intens de mai bine de 10 zile, negociatorii nu au reușit să să ajungă la un consens, nici asupra textului propunerii de decizie negociat sub Platforma Durban (ADP), nici asupra elementelor draftului de acord pentru 2015. În mod contrar, textele au crescut în mărime și complexitate. În marja acestei reuniuni, a fost organizată și întâlnirea membrilor Biroului permanent al Adunării Generalea ONU de Mediu (UNEA). Discuțiile s-au axat pe tematica COP20 privind schimbările climatice, precum și asupra organizării celei de-a doua Reuniuni a UNEA, care va avea loc în 2016. În calitatea sa de vicepreședinte al UNEA, ministrul Attila Korodi a asigurat membrii Biroului de sprijinul României în ceea ce privește implementarea rezoluțiilor primei reuniuni a UNEA, care a avut loc în luna iunie, la Nairobi, în Kenya.

Romania sprijina eforturile UE in ceea ce priveste lupta impotriva schimbarilor climatice

Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Attila Korodi, participa, in perioada 9-12 decembrie, la reuniunea la nivel inalt a celei de-a XX-a Conferinte a Partilor (COP20), a Conventiei-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC), eveniment ce se desfasoara la Lima, in Peru. In cadrul interventiei sale din 10 decembrie, ministrul Mediului din Romania a vorbit…

Citește mai departe
Alarmă pentru natura Carpaţilor

Alarma pentru natura Carpatilor

11 decembrie a fost declarata de Organizatia Natiunilor Unite ca „Ziua Internationala a Muntelui”, pentru a marca oportunitatile dar si problemele specifice acestei magnifice forme de relief ce rupe monotonia Terrei si acopera peste un sfert din suprafata continentelor si o treime din tara noastra. Editia din 2014 are ca tema la nivel global „Agricultura…

Citește mai departe
Piaţa de energie. Vântul, soarele şi apa au primit anul trecut peste 400 mil. € din „subvenţiile“ pentru energie verde

151 milioane de lei pentru Parcul Eolian de la Insuratei

Aceasta este valoarea contractului pentru care „Energie Ecologica Rogis SGR” SRL Braila organizeaza saptamana viitoare procedura simplificata de achizitie Saptamana viitoare, mai precis, marti, 9 decembrie, „Energie Ecologica Rogis SGR” SRL – beneficiar al proiectului investitional cu finantare europeana „Parc Eolian Insuratei” va organiza licitatia pentru atribuirea unui contract cu o valoare de peste 151…

Citește mai departe
Germania s-a înverzit: Energia regenerabilă a avut pentru prima dată cea mai mare contribuţie în asigurarea consumului

Proiectele de energie regenerabila au ajuns la o capacitate de 4.725 MW la finele lunii septembrie

Capacitatile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalata totala de 4.725 MW la finele lunii septembrie a acestui an, potrivit datelor centralizate de Transelectrica. Astfel, in sistem existau proiecte eoliene cu o putere de 2.805 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totala de 1.245 de MW, microhidrocentrale de…

Citește mai departe
Romania este la un pas de tinta de energie regenerabila

Warren Buffett dubleaza investitiile in energie regenerabila. Vezi motivele din spatele pariului

Berkshire Hathaway, compania detinuta de Warren Buffett, isi dirijeaza noile investitii in vecinatatea statului natal al miliardarului american. Buffett mizeaza din nou pe energie regenerabila, un nou proiect investitional al acestuia dand deja roade in Iowa. Berkshire Hathaway Energy si-a mutat campul de actiune in Iowa, unde un parc eolian de dimensiuni gigantice se adauga…

Citește mai departe
COP20 la Lima: Schimbarea climatica - Evitand dezastrul

Summit-ul pentru o politica energetica si de mediu comuna arata cat de fragmentata este Uniunea Europeana cand este vorba de interesele nationale dupa sase ani de criza

Summit-ul UE de doua zile inceput ieri ar trebui sa se concentreze pe politica si securitatea energetica si sa reprezinte un pas spre a face din Europa cel mai ambitios jucator la nivel mondial in lupta contra schimbarilor climatice. Insa dezbaterile vor scoate in evidenta, probabil, cat de fragmentata este UE cand este vorba de…

Citește mai departe
Constantin (MADR): Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice

O centrala hidro si 4 fotovoltaice, acreditate pentru certificate verzi

Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a acreditat, in sedinta din 15 octombrie, patru centrale fotovoltaice si o microhidrocentrala pentru a beneficia de schema de sprijin prin certificate verzi, potrivit unui document al institutiei. Capacitatile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalata totala…

Citește mai departe
Îngheţul din eoliene: Anul acesta s-au montat 155 de turbine noi, de 2,5 ori mai puţine comparativ cu 2013

Turbinele eoliene de mare inaltime ar putea asigura consumul energetic al Statelor Unite

In cautarea surselor de energie regenarabila ieftine, americanii se lasa din ce in ce mai mult capturati de planurile de a acoperi cat mai mult din consumul de energie electrica direct din productia fermelor energetice eoliene. Din nefericire, zona cea mai productiva este cea a culoarelor eoliene care traverseaza statele Ohio, Indiana, Michigan, Illinois, Wisconsin,…

Citește mai departe
Proiect ecologist revolu?ionar. Ora?ul suedez care vrea s? foloseasc? numai energie verde

Proiect ecologist revolutionar. Orasul suedez care vrea sa foloseasca numai energie verde

Apa curata, panouri solare si turbine eoliene in locul unui peisaj industrial dezolant. Astfel au reusit suedezii sa transforme un vechi santier naval din orasul Malmo intr-o zona care foloseste doar energie regenerabila. Potrivit analistilor economici, acesta este un exemplu de mod de viata ecologist, in conditiile in care suedezii vor sa transforme Malmo in…

Citește mai departe
Oettinger: “Eficien?a energetic? este fundamentul securit??ii energetice”

Oettinger: “Eficienta energetica este fundamentul securitatii energetice”

Trebuie sa asiguram securitatea aprovizionarii cu energie pentru toti cetatenii nostri, pentru infrastructura si pentru industrie in toata Uniunea Europeana, acest lucru cerand masuri bazate pe solidaritate, a spus comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger in comisia pentru industrie, citat de site-ul Parlamentului European. “Criza din Ucraina ne aminteste ca problema securitatii energetice a UE…

Citește mai departe
Cel mai mare poduc?tor de energie din Cehia vrea s? se extind? în Polonia ?i Slovacia, în timp ce în România renun?? la parcul eolian

Cel mai mare poducator de energie din Cehia vrea sa se extinda in Polonia si Slovacia, in timp ce in Romania renunta la parcul eolian

Grupul CEZ, cel mai mare poducator de energie din Cehia, vrea sa cumpere pachetul majoritar de actiuni al companiei de stat Energa din Polonia si compania Elektrarne controlata de Enel in Slovacia, in conditiile in care grupul a anuntat ca incearca sa vanda integral parcul eolian detinut in Romania. CEZ, care este controlata de statul…

Citește mai departe
Problemele energiei eoliene, aduse în aten?ia lui Ponta de un primar din Constan?a

Problemele energiei eoliene, aduse in atentia lui Ponta de un primar din Constanta

Primarul independent al comunei constantene Pestera, Valentin Vrabie, ii atrage atentia premierului Victor Ponta „asupra derapajelor, inconstantelor si incoerentelor legislative existente in domeniul energiei eoliene”, intr-o scrisoare deschisa trimisa ieri prim-ministrului. Referindu-se la acest subiect, primarul (fost membru PSD pana in 2011) precizeaza: „Resimt si eu alaturi de ceilalti colegi, indiferent de culoarea politica a…

Citește mai departe
Germania s-a înverzit: Energia regenerabilă a avut pentru prima dată cea mai mare contribuţie în asigurarea consumului

Nita: Subventiile pentru energia regenerabila vor fi reduse drastic incepand de anul viitor

Subventiile pentru producatorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi vor fi reduse drastic incepand de anul viitor, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita.  ‘Vom reduce de anul viitor subventiile pentru energia regenerabila. Am pregatit un proiect de act normativ in acest sens, pe care il vom aproba in perioada…

Citește mai departe
Primul parc eolian din Iasi va fi finalizat in acest an

Germania va finanta cu 3.9 mil. euro un parc eolian din Muntii Padurea Craiului

Ministerul Mediului din Germania va contribui cu pana la 3,9 milioane de euro la finantarea unui proiect eolian din apropierea localitatii Tomnatic din judetul Bihor, in cadrul eforturilor de protejare a mediului prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Proiectul include constructia a patru turbine eoliene de 2,5 megawati, care vor genera electricitate pentru circa…

Citește mai departe
Fruntasi la consum de energie verde

Noul Comisar European pe Energie, vant din pupa pentru energiile regenerabile si o atenta evaluare a impactului de mediu al gazelor de sist

Presedintele Comisiei Europene a regandit structura portofoliilor, unindu-l pe cel al energiei cu cel pe schimbarilor climatice (Climate Action & Energy) cu intentia probabila de a creste importanta portofoliului si de a elimina competentele care s-ar fi putut suprapune. Portofoliul de schimbari climatice a fost creat in 2010, dupa ce a fost desprins din cel…

Citește mai departe
Compania care va administra centrala Tarni?a, proiect de 1 miliard de euro, va fi scutit? de mai multe taxe

Compania care va administra centrala Tarnita, proiect de 1 miliard de euro, va fi scutita de mai multe taxe

Compania care va administra viitoarea hidrocentrala Tarnita-Lapusesti, proiect de peste 1 miliard de euro, va fi scutita de mai multe taxe si tarife, iar unitatea de productie a electricitatii va fi declarata de interes strategic national. Compania care va opera unitatea de productie si stocare a electricitatii de la Tarnita, judetul Cluj, nu va plati…

Citește mai departe
Cara?-Severin, în topul jude?elor producatoare de energie verde

Eoliana pentru facturi mai mici, la Crucea: Economie la buget, prin investitii in energie verde

Localitatea Crucea reprezinta un model de modernizare in randul comunelor constantene. Mai mult decat atat, investitiile facute sunt de anvergura, fiind menite sa produca efecte pe termen lung. SC ENEL Distributie Dobrogea SA este, incepand de astazi, unul din partenerii administratiei locale de la Crucea. Tot astazi, incep lucrarile de racordare la reteaua electrica centrala…

Citește mai departe
Energia electric? ar putea înlocui gazele ?i p?cura la înc?lzirea locuin?elor

Ministerul Mediului: Oportunitatile actuale si viitoare de investitii in energiile regenerabile

Ministerul Mediului cauta solutii de a produce energie verde pentru a veni in intampinarea autoritatilor si investitorilor. Cu acest prilej ministrul mediului, Attila Korodi, a sustinut un discurs, joi, 7 august, la cea de-a XXII-a editie a Conferintelor Focus Energetic, ce a avut ca tema „Finantarea investitiilor energetice in conditiile noilor viziuni nationale si europene”….

Citește mai departe
ANRE a decis: consumatorii de electricitate vor subvenţiona mai multă energie regenerabilă în acest an

Francezii vor sa dezvolte industria energetica eoliana in Republica Moldova

Ambasadorul R. Moldova in Franta, Oleg Serebrian, a declarat intr-un interviu acordat portalului Unimedia ca o companie franceza intentioneaza sa investeasca 150 milioane de euro in constructia unor mori eoliene in Republica Moldova. „Exista interesul unor companii mari franceze de a veni in Republica Moldova, de exemplu grupul Veolia, este un grup mare, care a…

Citește mai departe
5 proiecte solare si o hidrocentrala

5 proiecte solare si o hidrocentrala

Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, in sedinta din 22 iulie, acordarea de autorizatii pentru infiintarea a cinci noi proiecte fotovoltaice si a unei microhidrocentrale, potrivit unui document al institutiei, transmite Agerpres (24 iulie). Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate…

Citește mai departe