Un zepelin pentru sanatatea Oceanului Arctic
Pentru prima data in ultimii 80 de ani, banchiza Oceanului Artic, amenintata de incalzirea globala, va fi „consultata” cu ajutorul unui zepelin.
Pentru prima data in ultimii 80 de ani, banchiza Oceanului Artic, amenintata de incalzirea globala, va fi „consultata” cu ajutorul unui zepelin.
Grupul interguvernamental privind schimbarile climatice al ONU i-a informat pe deputatii europeni ca, pentru a evita o catastrofa climatica, temperaturile nu trebuie sa creasca cu mai mult de 2°C. Dezbaterea organizata la 4 octombrie a.c. de Comisia temporara privind schimbarile climatice a PE a trecut in revista posibilele solutii.
Prezent la Sibiu pentru a le vorbi studentilor de la Universitatea „Lucian Blaga” despre subiectul ultimei sale carti „Pentru o dezvoltare durabila”, Ion Iliescu a gasit si explicatia pentru caderea dictaturii in Romania: „Daca ar fi fost in 1989 o iarna cu nameti, probabil ca nu am mai fi avut o revolutie”, le-a explicat fostul presedinte studentilor efectul incalzirii globale asupra societatii.
Editura RAO este bucuroasa sa anunte ca autorul sau, Al Gore, fost vicepresedinte al Statelor Unite, este castigatorul Premiului Nobel pentru Pace 2007, impartind premiul cu the U.N.”s Intergovernmental Panel on Climate Change (Comisia Interguvernamentala a ONU privind schimbarea climei).
Limitele nivelului emisiilor de gaze cu efect de sera, prevazute de Protocolul de la Kyoto, vor deveni caduce in 2012. Cum va putea fi inlocuit actualul instrument? Dezbaterea organizata la 4 octombrie a.c. de Comisia temporara privind schimbarile climatice a PE a trecut in revista posibilele solutii. Grupul interguvernamental privind schimbarile climatice al ONU i-a informat pe deputatii europeni ca, pentru a evita o catastrofa climatica, temperaturile nu trebuie sa creasca cu mai mult de 2°C.
Obiective internationale pentru reducerea emisiilor de CO2, masuri Europene si nationale pentru „constientizarea cetatenilor fata de provocarile schimbarilor climatice” si felul in care Europa poate ajuta la succesul Conferintei ONU (Bali) pe tema schimbarilor climatice – au fost discutate luni si marti, la Bruxelles, de deputati nationali si Europeni, in prima Adunare Parlamentara Comuna pe…
Viitorul umanitatii ar putea fi in pericol daca problemele de mediu, inclusiv schimbarile climatice, disparitia unor specii si cresterea populatiei pe glob, nu au sunt dezbatute si rezolvate, arata un raport al Organizatiei Natiunilor Unite, care avertizeaza ca guvernele inca nu reactioneaza proportional cu gravitatea situatiei.
50 milioane de persoane din lumea intreaga vor fi nevoite sa-si schimbe domiciliul pana in 2010 din cauza schimbarilor climatice si a degradarii solurilor. In cateva zeci de ani, numarul sinistratilor va atinge aproximativ un miliard.
Vestile de la meteorologi pentru urmatoarele zile sunt bune. Astfel, de astazi vremea se va incalzi usor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 si 24 de grade, in conditiile in care normele climatologice pentru aceasta perioada a anului sunt cuprinse intre 15 si 20 de grade.
Calota glaciara a Groenlandei se topeste mult mai rapid decat prevazusera cercetatorii, potrivit rezultatelor studiilor Centrului spatial din Danemarca (DTU), relateaza AFP.
Poluarea sta la baza fenomenului de incalzire globala, dar si in spatele unui fenomen mai putin mediatizat pana acum, numit de specialisti Intunecare Globala. Masuratorile realizate timp de patru decenii, intre anii 1960 si 2000, au scos la iveala o scadere a capacitatii razelor solare de a atinge suprafata Pamantului. Intunecarea Globala presupune un efect de racire care a mascat partial adevarata putere a Incalzirii Globale.
Au inceput si jocurile de masa sa fie educative. In urma unui parteneriat intre EA(Electronic Arts) si BP(British Petroleum) a aparut un nou concept in jocul celor de la EA: incalzirea globala.
Orase din intreaga lume sunt amenintate de cresterea nivelului marilor si alte dezastre legate de schimbarile climatice, conform news.yahoo.com.
Potrivit raportului realizat de Centrul Spatial al Danemarcii, calota glaciara din Groenlanda se topeste mult mai repede decat era prevazut, informeaza AFP. In prezent, topirea este de patru ori mai rapida decat la inceputul secolului, in fiecare an suprafata aisbergurilor care intra in mare fiind echivalenta cu suprafata unui cub urias de gheata cu latura de 6,5 kilometri.
Al Gore si Intergouvernmental Pannel on Climate Change (ONU) impart anul acesta premiul Nobel pentru Pace „pentru eforturile lor de cercetare si mediatizare a schimbarilor climatice provocate de om si pentru identificarea masurilor care sunt necesare pentru a le combate”, a anuntat astazi Institutul Norvegian Nobel din Oslo.
La inceputul anului, aproape 600 de oameni au pozat dezbracati in fata unui ghetar pentru a atrage atentia asupra fenomenului de incalzire globala. Initiativa apartine organizatiei Greenpeace care a avertizat ca impresionantii ghetari elvetieni vor dipsarea pana in 2080 daca nu se iau masuri.
Cancelarul german Angela Merkel a patronat un simpozion international avand ca tema centrala dezvoltarea sustenabila. Interdisciplinary Nobel Laureates Symposium este numele evenimentului realizat de Postdam Institute for Climate Impact Research (PIK), in parteneriat cu WWF, care a avut loc intre 8 si 10 octombrie.
Numarul newyorkezilor decedati anual din cauza incalzirii globale se va dubla pana in 2050, daca nu va fi redusa emisia gazelor de sera, atrage atentia un nou studiu realizat de doctorul Knowlton de la Universitatea din Columbia, New York. Cercetatorii sustin ca ar putea fi prevenite cel putin 300 de decese anual, daca emisia de gaze va fi stopata gradual.
Franta nu va reusi sa-si atinga obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 de patru ori pana in anul 2050, contrar prevederilor Legii energiei din 13 iulie 2005, releva un raport oficial al Centrului de Analiza Strategica (CAS) publicat online ieri si citat de AFP.
Intel si Google se alatura unui parteneriat format din Dell, IBM, HP, Lenovo, Microsoft si alte numeroase companii din domeniul IT (si nu numai) care isi propun eficientizarea consumului de resurse acum, intr-o perioada in care discutiile despre incalzirea globala sunt tot mai frecvente iar rapoartele specialistilor in domeniu tot mai grave si amenintatoare.
Editura RAO a adus in Romania „Un adevar incomod” , cartea lui Al Gore care a stat la baza realizarii cunoscutului documentar „An Inconvenient Truth”, premiat anul acesta cu Oscarul pentru cel mai bun film documentar.
Boom-ul economic global a accelerat emisiile de gaze cu efect de sera care au atins un prag periculos ce nu era asteptat timp de un deceniu, fapt care ar putea cauza o schimbare ireversibila a climei, a declarat Tim Flannery, un reputat om de stiinta din Australia.
Cancelarul german Angela Merkel patroneaza un simpozion international avand ca tema centrala dezvoltarea sustenabila.
Conform estimarilor Natiunilor Unite, aproape 1,2 miliarde de oameni sunt in pericol din cauza desertificarii, informeaza Reuters. Deserturile se extind, acoperind in prezent o treime din suprafata pamantului.
Panasonic a anuntat reinoirea angajamentului pentru lupta impotriva schimbarilor climatice, relateaza Environmental News. Compania a adaugat proiectului de afaceri facut pentru perioada de trei ani,GP3, obiective ecologice si a prezentat „Declaratia Ideilor Eco ale Panasonic”. Aceasta identifica initiativele pe care se concentreaza managementul pentru protectia mediului. Panasonic a prezentat in Aprilie 2007 planul GP3, prin…
Ian Kiernan, fondatorul si presedintele ONG australian Clean Up the World, a declarat ca razboiul contra incalzirii globale ar trebui sa se bazeze pe puterea financiara a marilor corporatii.
Biologii americani, Scot L. Schliebe si Steven C. Amstrup, incearca sa ofere un pronostic asupra viitorului ursilor polari, in contextul incalzirii globale si al topirii ghetei din Oceanul Arctic. Scott Schliebe considera ca ursii polari sunt mamifere foarte adaptabile, insa nu pot face fata chiar oricarui tip de schimbare.
Inginerii de inalta specializare sunt din ce in ce mai rari in intreaga lume. Ignorati timp de doua decenii, inginerii din domeniile de varf sunt platiti cu greutatea lor in aur.
Mihail Gorbaciov a declarat ca SUA, cel mai mare emitent de gaze cu efect de sera a inceput, in sfarsit, sa ia problema incalzirii globale in serios. Declaratia a fost facuta la New Orleans, oras aflat in reabilitare dupa uraganul Katrina, care a adus incalzirea globala in centru atentiei media in 2005, informeaza Environmental News.
Si in cele mai bune conditii climatice, stepele din Mongolia interioara sunt aride. Iar ploile rare si cresterea globala a temperaturilor le transforma in nisip, informeaza Reuters.
Specialistii de la Morgan Stanley estimeaza ca incidenta fenomenelor meteorologice extreme va creste in cursul anului urmator, fapt ce va provoca o accentuare a inflatiei.
Cele mai multe companii americane considera ca guvernul federal trebuie sa ia masurile necesare combaterii schimbarilor climatice, informeaza ClimateBiz. Acestea isi manifesta totusi ingrijorarea in legatura cu costurile pe care vor trebui sa le suporte.
Industria globala de asigurari se confrunta cu riscuri substantiale din cauza schimbarilor climatice, informeaza Environmental News. Unul dintre cei mai mari asiguratori europeni, prezent la conferinta Greenhouse 2007, considera ca aceste riscuri sunt provocate de cresterea incidentei ciclonilor, inundatiilor, secetelor si incendiilor.
Centrul American pentru Progres a conceput o lista exhaustiva cu privire la efectele majore care vor preceda schimbarile climatice sau care exista deja in diverse aspecte ale vietii sau ale Planetei, ca intreg.
Casa Alba devine irascibila cand vine vorba despre schimbarile climatice. Asta in contextul in care mai sunt cinci ani pana la expirarea celui mai bine definit acord in domeniu – Protocolul de la Kyoto.
Ca urmare a topirii accelerate a calotei glaciare ursii vor deveni specie pe cale de disparitie, informeaza Reuters, citat de PlanetArk. Julia Marton Lefevre, directorul general al World Conservation Union (IUCN), organizatia care publica anual Lista Rosie a speciilor amenintate, a declarat ca in curand ursii nu vor mai avea gheata pe care sa traiasca.
Lumea nu ar trebui sa treaca cu vederea beneficiile incalzirii globale, a declarat staticianul danez Bjorn Lomborg, in cadrul summit-ului Reuters pe probleme climatice.El a mentionat, ca argument, numarul mai mic de decese provocate de iernile glaciale.
Guvernatorul Floridei, Charlie Crist, nu este de accord cu infiintarea unor noi centrale electrice pe baza de carbune, din cauza gazelor cu efect de sera pe care le-ar emite acestea. „Nu sunt nici pe departe un fan al carbunelui, motiv pentru care nu il accept in Florida in scopul producerii de energie”, a spus Crist.
Planurile pentru construirea celor doua centrale electrice pe baza de carbune in Florida au
fost anulate inca din vara acestui an, cand preocuparile fata de incalzirea globala s-au accentuat. Investitorii intentionau sa aloce o suma de 2 miliarde de dolari doar pentru construirea uneia dintre centrale, aceasta urmand sa aiba o capacitate de 800 MW.
Carbunele este combustibilul care genereaza, prin ardere, cea mai mare cantitate de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de sera. Guvernatorul Crist a propus companiilor energetice sa obtina 20% din energia produsa prin resurse alternative.
Dupa ce anul acesta a fost unul foarte secetos, se pare ca precipitatiile vor ocoli Dobrogea si de acum incolo. Specialistii spun ca Romania se va confrunta cu fenomene similare secetei de anul acesta si in urmatorii ani, iar efectele asupra agriculturii se vor resimti pe o perioada de doi-trei ani, in ciuda precipitatiilor din ultima vreme.
Norvegia trebuie sa joace un rol important in lupta cu incalzirea globala tocmai pentru ca este lider in productia de petrol si gaz, a declarat noul ministru al Energiei, Aaslaug Haga, citat de Reuters.