Delta Dunarii – Paradisul de langa noi
Copii din 11 judete riverane Dunarii au participat, in perioada 5-7 octombrie, la simpozionul „Delta Dunarii – Paradisul de langa noi”, transmite corespondentul ROMPRES.
Copii din 11 judete riverane Dunarii au participat, in perioada 5-7 octombrie, la simpozionul „Delta Dunarii – Paradisul de langa noi”, transmite corespondentul ROMPRES.
Consiliul Judetean Mehedinti a inceput aplicarea unui proiect privind managementul integrat al deseurilor, finantat cu 75.000 euro de Uniunea Europeana prin Phare. Obiectivul principal este crearea si dezvoltarea infrastructurii de colectare selectiva, transport, sortare si prelucrare a ambalajelor si a deseurilor menajere.
Activistii de mediu infrunta propriul cerc vicios al solicitarilor. Dupa ce au cerut dezvoltarea unor combustibili alternativi, pentru a domoli poluarea, acum, cind acestia au aparut pe piata, organizatiile verzi se intreaba daca producerea lor nu va lasa fara hrana tarile sarace.
Furtunile din acest an au pus la pamant arbori care insumeaza peste 5 metri cubi de masa lemnoasa.
Aerul respirat de ploiesteni este de cinci ori mai otravit intr-o zi cu trafic fata de una in care circulatia masinilor a fost restrictionata. In ultima luna, inspectorii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Prahova au efectuat o serie de masuratori care au scos in evidenta un lucru alarmant pentru ploiesteni – valori foarte mari ale noxelor rezultate in urma traficului intens.
O promisiune neonorata din campania electorala a primarului Galatiului , Dumitru Nicolae, a fost preluata de administratia ArcelorMittal. La un recent colocviu despre protectia muncii, Augustin Kochuparampil, a lansat ideea unei noi investitii de mediu, concretizata in plantarea a un milion de copaci care sa mai atenueze poluarea la care este supus orasul de la Dunare.
Promisiunea este cu atat mai greu de crezut cu cat din toate marile investitii in domeniu asumate la semnarea contractului de privatizare, indienii nu au realizat decat o instalatie de desulfurare la Uzina Cocso Chimica, inaugurata de doua ori – o data in prezenta premierului Nastase si a doua oara in prezenta lui Tariceanu, si o instalatie de desprafuire la una dintre otelarii. Administratia ArcelorMittal recunoaste, prin vocea directorului Hans Rosenstock, ca nu a investit decat vreo 41 milioane USD in protectia mediului, din cele 76 milioane USD pe care trebuiau sa le investeasca pana la 15 noiembrie a.c.
10.000 de puieti de molizi au fost plantati pe un versant defrisat din Poiana Negri, in numai cateva zile, de catre voluntarii Tasuleasa Social.
Una dintre principalele cauze care conduc la degradarea mediului in caminul civilizatiei hinduse este asimilata turismului. Potrivit „Hindustan Times”, citat de Environmental News, cresterea economica a Indiei afecteaza mediul.
Se desparte lumea de sacul din plastic de unica folosinta? Mai multe localitati din Marea Britanie au interzis deja acest ambalaj putin folositor si poluant, si peste tot in lume pare sa se contureze acelasi curent. Oraselul din Devon, in nordul Angliei, a fost doar locul unde campania a facut cei mai multi prozeliti.
Dragos Bucurenci: „Un copac are nevoie de 30 de ani ca sa ajunga la maturitate, iar un drujbist profesionist are nevoie de mai putin de 30 de minute ca sa-l puna la pamant”. Intre timpul taierii si timpul cresterii e un raport de unu la cinci sute de mii.
Specialistii de la Morgan Stanley estimeaza ca incidenta fenomenelor meteorologice extreme va creste in cursul anului urmator, fapt ce va provoca o accentuare a inflatiei.
Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate ar putea incepe sa functioneze din toamna. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat la Covasna ca Ministerul singur nu poate coordona toate ariile protejate din tara si ca spera ca din toamna Guvernul va da unda verde Agentiei.
Majoritatea modelelor de la SIAB au pe fisa de prezentare si cantitatea de emisii de dioxid de carbon.
Lexus LS 600h este cea mai puternica masina hibrida expusa la Salonul auto
Ministerului Internelor si Reformei Administrative si autoritatilor publice locale”, a declarat ministrul mediului, Attila Korodi.
Attila Korodi merge la serviciu cu bicicleta sau cu metroul
Padurea Comorova, unicat pe malul Marii Negre, a devenit tinta intereselor private, bine camuflate sub initiativele administrative ale edilului de la Mangalia, Zanfir Iorgus. Acesta este acuzat ca face jocul celor puternici, asa cum „a pus” si bugetul localitatii in bratele unor privati.
Giampiero Pinna vrea sa inscrie Valea Jiului intr-o retea de parcuri naturale europene, care va trimite primii turisti. O delegatie din provincia italiana Sardinia consiliaza administratia locala din Valea Jiului, pentru a realiza un geoparc mineral in zona miniera dupa modelul celui deja existent in zona miniera din Sardinia.
Presedintele Traian Basescu a plantat, sambata, trei puieti pe un versant pe raza comunei sucevene Dorna Candreni, defrisat de taieri abuzive sporite de doboraturi in 2002. seful statului a fost invitat sa participe la Proiectul Verde 003 derulat de Asociatia Tasuleasa Social si de Organizatia Salvati Delta – Academia Catavencu.
Proiectul finantat de Carpatcement isi propune ecologizarea Lacului Bicaz si a bazinului raului Bistrita. De asemenea, urmareste sa informeze, sa educe si sa constientizeze comunitatile locale in legatura cu importanta si beneficiile colectarii selective a deseurilor.
Generation Environment este noua generatie de vedete Hollywood si formatii celebre care promoveaza principiile responsabilitatii fata de mediul inconjurator prin intermediul puterii exemplului si al anunturilor transmise cu ajutorul serviciilor publice.
Cresterea economica a Indiei aduce prejudicii mediului, informeaza Hindustan Times, citat de Environmental News. Raportul care a ajuns la aceasta concluzie indica turismul ca una din principalele cauze pentru degradarea mediului.
Cele mai multe companii americane considera ca guvernul federal trebuie sa ia masurile necesare combaterii schimbarilor climatice, informeaza ClimateBiz. Acestea isi manifesta totusi ingrijorarea in legatura cu costurile pe care vor trebui sa le suporte.
Indonezia, tara care a distrus in trecut vaste zone forestiere, va planta 79 milioane de copaci intr-o singura zi, informeaza Reuters. Aceasta actiune se va desfasura pe 28 noiembrie, inaintea summit-ului pe probleme climatice desfasurat la Bali in decembrie.
„Caramida aparent flexibila este un produs relativ nou pe piata. Nu se cunoaste prea mult acest tip de caramida nici in Occident, nici aici. Noi suntem unic producator, dar suntem in tratative cu Israelul pentru o posibila colaborare” a declarat Ileana Ana Kun, director la firma Delap din Cluj – Napoca care a inceput productia acestui tip de caramizi.
Un studiu publicat de ziarul online Environmental Research arata ca poluarea omoara 25.000 de canadieni in fiecare an si costa sistemul medical din Canada peste 9 miliarde de dolari anual.
Conducatorii celor mai mari intreprinderi canadiene, membri ai Consiliuilui Canadian a Sefilor de Intreprinderi (CCCE), s-au reunit la Ottawa pentru a discuta posibilitatea Canadei de a deveni „o superputere a mediului”.
Reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavoda a fost inaugurat vineri in prezenta premierul Calin Popescu Tariceanu. Acesta a spus, cu aceasta ocazie, ca „trebuie gandit si in viitor”, facand referire la unitatile 3 si 4. Ofertele pentru realizarea reactoarelor 3 si 4 vor fi analizate la sfarsitul acestei luni.
„Daca ne asteptam ca statul sa vina sa ne planteze copaci, cu siguranta vom ramane fara un mediu sanatos. Daca asteptam sa vina statul sa ne ia gunoiul, o sa ajungem sa traim in gunoi pana la gat”, a declarat, sambata, presedintele Traian Basescu, prezent in localitatea Poiana Negri, judetul Bistrita, la incheierea din acest an a proiectului „Verde 003”.
Cati dintre noi nu am experimentat tactil prezenta unei gume de mestecat lipite pe suprafata interioara a unei banci de scoala sau cati nu am resimtit o repulsie macinatoare fata de comoditatea coplesitoare care ne-a determinat sa ne asezam exact in guma plasata strategic pe un scaun ce nu mai voia sa se dezlipeasa de pantalonii nostri preferati?
Industria globala de asigurari se confrunta cu riscuri substantiale din cauza schimbarilor climatice, informeaza Environmental News. Unul dintre cei mai mari asiguratori europeni, prezent la conferinta Greenhouse 2007, considera ca aceste riscuri sunt provocate de cresterea incidentei ciclonilor, inundatiilor, secetelor si incendiilor.
Culturile „curate” sunt dificil de realizat, deoarece e nevoie de o perioada de conversie de pana la trei ani
Populatia Romaniei a inceput sa fie mai preocupata de calitatea si securitatea alimentelor, mai ales in ultimii ani.
Rezolutia Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, nr. 58/5 din 3 noiembrie 2003, intitulata „Sportul ca mijloc de promovare a educatiei, sanatatii, dezvoltarii si pacii”, a declarat anul 2005 drept „Anul International al Sportului si Educatiei fizice”.
Campania nationala de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE), propusa de ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru data de 6 octombrie 2007, a fost amanata pana la data de 3 noiembrie 2007.
Un expert al organizatiei Greenpeace pe probleme de energie sustine, intr-un interviu pentru RFI Romania, ca reactorul doi de la centrala Cernavoda are emisii masive de tritiu, iar Guvernul este „sub vraja energiei nucleare si nu cauta variante”.
La Primaria municipiului Sebes a avut loc joi, 4 octombrie, o intalnire la care au participat prefectul Cosmin Covaciu, primarul Sebesului Alexandru Dancila, viceprimarul Stefan Carpinisanu, Adrian Bacila – director de productie al Kronospan Sebes, ing. Emilia Timis – comisarul sef al Garzii de Mediu Alba, Adriana Stoica – APM Alba, membri ai Comitetului de initiativa pentru combaterea poluarii in Sebes – Mircea Matei, Gheorghe Feneser si Ioan Caldare.
Pe Valea Azugai se va construi un baraj de acumulare de 75 de metri inaltime, cu o capacitate de 15 milioane de metri cubi de apa, a anuntat miercuri Lucia- Ana Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului.
In 1978 a fost lansata Declaratia Universala a Drepturilor Animalelor. Protectorul animalelor este Sfantul Francisc din Assisi. „Modul in care o natiune isi trateaza animalele da masura acelei natiuni”, spunea Mahatma Gandhi in finalul Declaratiei Universale a Drepturilor Animalelor, proclamata solemn la Paris, in 15 octombrie 1978, la sediul UNESCO.
Peste 280 de companii mari poluatoare risca sa fie inchise la 30 octombrie, daca nu incep demersurile pentru alinierea la standardele europene, a declarat ieri Nagy Levente, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Mediului.
Multe tari au adoptat programe de ecoetichetare, care le permit consumatorilor sa aleaga produsele ce respecta mediul. Ecoetichetarea ajuta consumatorul in identificarea si alegerea produselor si serviciilor care sunt cele mai prietenoase cu mediul.
Centrul American pentru Progres a conceput o lista exhaustiva cu privire la efectele majore care vor preceda schimbarile climatice sau care exista deja in diverse aspecte ale vietii sau ale Planetei, ca intreg.
De Ziua Internationala a Animalelor, doi caini de la Adapostul de Animale de pe Calea Bodrogului au avut parte de noroc, fiind adoptati.