Cati nitrati sunt in salata
Copiii sunt extrem de sensibili la ingrasamintele chimice cu care sunt tratate legumele
Copiii sunt extrem de sensibili la ingrasamintele chimice cu care sunt tratate legumele
Acceptarea culturilor modificate genetic ar putea insemna producerea unor alimente cel putin la fel de sigure ca si cele obtinute prin tehnologii conventionale, au sustinut participantii la conferinta „Biotehnologii agricole- plante modificate genetic”.
Ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, sustine reintroducerea culturilor de soia modificata genetic, interzise in 2007, insa Romania poate adresa Comisiei Europene o solicitare in acest sens doar cu aprobarea guvernului.
Aceasta faina semialba este ob-tinuta din griu spelta ecologic de so-ci-e-tatea bihoreana Biozoli.
Unele marci de cirnati si burgeri vegetarieni contin un nivel mult mai mare de sare decit echivalentele lor din carne, potrivit unui studiu realizat de cercetartorii de la Consensus Action on Salt and Health din Marea Britanie, publicat in thisislondon.co.uk.
Cercetatorii francezi ai Institului francez al petrolului in colaborare cu CEA din Franta fac cercetari, care au ajuns in stare avansata, in vederea obtinerii unui nou tip de carburant de sinteza, un lichid pornind de la biomasa.
Nutritionistii sustin ca un pahar de lapte pe zi asigura necesarul de vitamine
Detergentul ecologic Sonett poate fi folosit pentru spalarea tuturor rufelor albe si colorate din bumbac, in, cinepa si fibre sintetice.
Vizitati magazinul bio online www.Biolateria.ro Peste 3.000 de produse bio sau produse naturiste de la cei mai premiati producatori Bio din lume. COMERT – Alimentele sanatoase, accesibile publicului larg Ierburi aromatice proaspete, cereale, dulciuri, sucuri, faina, otet, vin, mustar sau suc de rosii. Mega Image este primul lant de supermarketuri din Romania care comercializeaza o…
Pentru a descompune materia vegeatala in zaharuri cu usurinta, iar apoi in alcooluri, ciupercile par promitatoare.
Activistii au incercat sa convinga ministrii din toata lumea, adunati zilele acestea la Bonn, sa le adopte ideea
Licopenul (carotenoid extras din tomate) poate fi utilizat in numeroase aplicatii culinare noi, potrivit unei decizii a Autoritatii pentru Siguranta Alimentara (EFSA), care a efectuat o revizuire a ingredientelor care pot proveni de la licopen pe cale sintetica.
Cu cat vom avea mai multe trucuri Eco pe care tu sa le adopti, cu atat tu o sa fii o tipa superhot si o militanta ecologista cu acte in regula.
In ultimii ani se pune un tot mai mare accent pe comercializarea produselor cosmetice naturale si eologice. Dupa produsele textile si cele alimentare, acestea devin accesibile unui public tot mai mare.
O portie de chebap poate sa contina pana la un pahar de ulei, potrivit unui sondaj realizat de cercetatorii de la Hampshire County Council, scrie Mediafax.
Vizitati magazinul bio online www.Biolateria.ro Peste 3.000 de produse bio sau produse naturiste de la cei mai premiati producatori Bio din lume. Pudra de fata pulbere, cu efect bronzant sau compacta. Aceste produse se regasesc in gama de machiaj Couleur Caramel comercializata de magazinul Natural Paris din Bucuresti. NATURALE. Pudra bronzanta, dintr-o veritabila terra cotta…
100% NATURAL – Cosmeticele ecologice va pun in valoare frumusetea
Tot mai multi americani acuza afectiuni cardiace si pulmonare din cauza aerului poluat
Pierderea biodiversitatii va afecta in mod direct fabricarea de noi medicamente.
Sucul de varza Biotta este extras din varza alba ecologica, prin fermentatia naturala a acidului lactic.
Peste 2,5 milioane de locuitori ai Ungariei, un sfert din populatia tarii, beau apa de calitate sub standardele Uniunii Europene (UE), a relatat ieri cotidianul Nepszava, citat de MTI.
In data de 24 mai la Cluj in cadrul Expozitiei AGRARIA va avea loc un seminarzi cu tema „Excelenta in Exportul Produselor Organice – O cale spre succes”
Desertificarea este procesul de degradare a terenurilor provocat de variatiile de clima si impactul uman. Ea afecteaza in special terenurile uscate care sunt deja fragile din punct de vedere ecologic.
Guvernul Romaniei recunoste nocivitatea radiatiilor electromagnetice neionizante emise de antenele de telefonie mobila, prin Ordonanta nr. 2/2006
Prezentarea proiectului despre trasee culturale pentru bicicleta in Tinutul Reghinului.
Cheagurile de sange din vene, formate la nivelul picioarelor, se pot deplasa catre plamani, unde pot fi fatale
Expunerea la substantele din gazele de esapament poate creste riscul de formare a cheagurilor sangvine potential letale, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani, publicat in Archives of Internal Medicine.
RISC. Persoanele care locuiesc in orase poluate, cu multe masini, au un risc ridicat de a li se forma cheaguri de sange pe venele de la picior, arata un studiu recent al Scolii Publice de Sanatate Harvard, din SUA, citat de „BBC News”.
Porumbul modificat genetic a ajuns samanta de scandal intre agricultori si Ministerul Mediului.
Ispita Vieneza decofeinizata este un amestec de mai multe varietati de cafea Arabica ecologica.
Deputatii ai adoptat cu 183 de voturi pentru si o singura abtinere un proiect de lege prin care produsele de tip „fast food” nu vor mai putea fi distribuite in institutiile de invatamint preuniversitar.